O cunoscută actriță din ”Twin Peaks” a murit

Publicat: 29 09. 2015, 10:04

„Fiecare om e special, dar Catherine Coulson era o vedetă strălucitoare care își încheia fiecare e-mail sau conversație telefonică spunând «Te iubesc». Cuvintele nu sunt suficiente pentru a exprima cât de mult ne va lipsi”, a declarat agentul actriței, Mary Dangerfield.

Potrivit presei internaționale, Catherine Coulson ar fi trebuit să își reia rolul din „Twin Peaks” în următorul sezon al acestui show TV, creat de David Lynch și Mark Frost, care va avea premiera în 2016 pe postul Showtime.

„Astăzi, am pierdut una dintre cele mai dragi prietene ale mele, Catherine Coulson. Catherine a fost o valoare solidă. Își ajuta întotdeauna prietenii – era plină de iubire pentru toată lumea, pentru familie, pentru colegi”, a declarat regizorul David Lynch.

„Era o actriță care muncea fără să obosească. Avea un simț al umorului extraordinar – îi plăcea să râdă și să-i facă pe oameni să râdă. Era o persoană spirituală – practica de multă vreme meditația. Era «The Log Lady» («Doamna cu butucul»)”, a adăugat cineastul american.

Catherine Coulson a reluat rolul „Doamnei cu butucul” și în lungmetrajul „Twin Peaks: Fire Walk With Me” din 1992.

Recent, actrița americană a apărut pe micile ecrane în mai multe episoade ale serialelor „Portlandia” și „Psych”.

Catherine Coulson a fost căsătorită cu actorul Jack Nance, de care a divorțat însă în anul 1976, și are o fiică, Zoey, cu cel de-al doilea soț, Marc Sirinsky.