O echipa de ingineri români a creat un dispozitiv de măsurare a intensității solare

Publicat: 22 05. 2016, 16:03
Actualizat: 26 03. 2019, 02:59

Ioan Paul Pirău, membru al echipei care a câștigat, duminică, la Cluj-Napoca, premiul I la hackathon-ul organizat în cadrul Techsylvania, unul dintre mai mari evenimente din IT care se desfășoară în Europa de Est, a declarat că dispozitivul Green Box are aplicabilitate reală și poate fi vândut atât ca produs, cât și ca serviciu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Am creat un dispozitiv, numit Green Box, care este capabil să capteze razele solare, intensitatea solară, prin intermediul unui mic panou solar, dar și puterea vântului. La nivelul țării avem acces la date meteo, iar pentru fiecare casă putem determina utilitatea montării unei instalații solare sau eoliene și care este eficiența ei. Un astfel de dispozitiv ar fi foarte ieftin, noi am calculat că ar fi în jur de 50 de dolari, și timp de un an ar putea oferi informații utilizatorului dacă merită să investească într-o astfel de instalație și în cât timp își va recupera investiția. Datele colectate sunt stocate și se pot face grafice cu evoluția temperaturii sau puterea vântului timp de un an. Dispozitivul are aplicabilitate reală și poate fi vândut ca și produs și ca și serviciu”, a spus Pirău.

Potrivit acestuia, Green Box ar putea avea și o funcție secundară și ar putea avea și aplicabilitate în agricultură.

„Având mai mulți senzori de umiditate, ploaie, temperatură, calitatea aerului, presiune atmosferică, se poate determina un tipar meterolorogic într-o anumită zonă, iar pe baza acestui tipar se poate determina cu anumită acuratețe care ar fi cele mai bune culturi agricole care pot fi cultivate într-o anumită perioadă a anului. Un astfel de dispozitiv poate ajuta un fermier, de exemplu”, a explicat acesta.

De asemenea, dispozitivul ar putea fi folosit și de firmele care se ocupă de montarea panourilor solare sau instalațiilor eoliene, care ar putea oferi consultanță.

„Green Box-ul se instalează acasă la un om, iar peste un an, pe baza datelor colectate, i se poate face acestuia o ofertă, care sistem i se potrivește mai bine. Noi suntem ingineri, iar dacă ar fi persoane interesate să investească în acest produs și să îl promoveze, am putea colabora pentru lansarea dispozitivului pe piață. Din câte știu, nu mai există nicăieri un astfel de produs, de aceea reprezintă o premieră”, a menționat Ioan Paul Pirău.

Green Box a fost creat de o echipă de patru ingineri programatori din Cluj-Napoca: Ioan Paul Pirău, Andrei Oneț, Mihail Gonicman, Jakab Zsolt.

Andrei Radu, reprezentant al organizatorilor Techsylvania, a declarat, la rândul său, că acesta unul dintre mai mari evenimente din IT care se desfășoară în Europa de Est.

„La hackathon-ul de 24 de ore, care a început sâmbătă, au participat 17 echipe. Din juriul care a premiat proiectele din cadrul hackathon-ului a făcut parte și sud-africanul Mark Shuttleworth, fondatorul sistemului de operare Ubuntu, care va și susține o prelegere în cadrul Techsylvania”, a spus Radu.

Techsylvania are loc la Cluj-Napoca în perioada 21 – 24 mai.