O femeie a dat în judecată serviciul american de securitate din aeroporturi: Am fost forțată să îmi arăt organele genitale

Publicat: 10 06. 2019, 10:39

Rhonda Mengert, din Las Vegas, susține că a fost percheziționată în detaliu de agenți TSA de pe Tulsa International Airport, transmite Washington Examiner. Femeia a spus că incidentul a avut urmări emoționale severe și că a reprezentat o încălcare a drepturilor ei.

Mengert crede că un implant pe care îl are în șold a declanșat scanerul de pe aeroport. În timpul percheziției, un agent a constatat că femeia purta un „produs comun de igienă feminină”.

Femeia a fost dusă apoi într-o cameră, unde i s-ar fi cerut să își dea hainele jos, expunându-și organele genitale. Apoi i s-ar fi cerut să înlăture produsul de igienă personală. „A fost oribil. A fost degradant”, a declarat femeia.

TSA a transmis că nu poate comenta pe marginea acestui subiect și că ofițerii săi nu fac percheziții atât de amănunțite.

Foto: 123RF