O femeie prezintă o alternativă eco, durabilă, la periculosul burete de vase: „Sper că mai mulți oameni vor face trecerea”

Publicat: 01 01. 2024, 13:14
Actualizat: 01 01. 2024, 13:16
Sursa foto: Profimedia Images

Există o alternativă ecologică, durabilă, la controversatul burete de vase. Acest obiect nelipsit din bucătărie este periculos, deoarece eliberează microparticule de plastic, dăunătoare pentru sănătate și mediu. Mai mult, în timp acumulează multe bacterii.

O femeie care promovează, pe Instagram, un mod de viață sustenabil a prezentat o alternativă la buretele de vase obișnuit.

Citește și: De ce nu e bine să arunci bureții de vase. Sunt aur curat, ce poți face cu ei

„Nu mai cumpăr bureți de spălat din plastic pentru că eliberează microplastic”, spune, în clipul video, Charlie Gill, care are contul lifebeforeplastic_ („viața înainte de plastic” – trad.). În schimb, ea folosește un burete de vase din fibră de cocos. Potrivit lui Gill, acest obiect este durabil și nu zgârie vasele.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Charlie Gill | Sustainable Living (@lifebeforeplastic_)

„Sper că mai mulți oameni vor face trecerea”, a comentat o urmăritoare de pe Instagram a femeii.

În România, un burete de vase din fibră de cocos poate fi achiziționat la prețul de aproximativ 30 de lei.

Plasticul este peste tot

În 2020, o echipă de cercetători a descoperit pentru prima dată microparticule de plastic, inclusiv PET și BPA, în organe umane. Nanoplastic a fost descoperit în 47 de probe extrase din plămâni, ficați, spline și rinichi de oameni. Organele au fost oferite cercetătorilor de o bancă de țesuturi, transmite The Guardian.

Totodată, potrivit unui studiu, 83% din mostrele de apă colectate din lume sunt contaminate cu microparticule de plastic, transmite thecooldown.com.