O idee de sute de mii de euro. Un film vechi de 35 de ani face încasări record în Marea Britanie

Publicat: 22 06. 2015, 17:04
Actualizat: 22 03. 2019, 03:11

Secret Cinema, o companie specializată în oferirea unor vizionări cu adevărat captivante, a adus la viață un episod al uneia dintre cele mai populare francize a tuturor timpurilor, cu „proiecția” episodului al cincilea „The Empire Strikes Back”, potrivit Reuters.

Biletul de intrare costă în jur de 108 euro (78 de lire sterline), însă organizatorii susțin că experiența merită. Clienții primesc, la intrare, coduri de identificare. Ei se alătură „alianței rebelilor” împotriva Imperiului. Ei sunt „transportați” în universul din film, întâlnindu-se pe parcurs cu personajele emblematice și asistând la scenele celebrului film, scene aduse la viață de actori profesioniști.

În două weekenduri de când rulează filmul a avut aproape 700.000 de lire sterline încasări.

„Cred că publicul caută experiențe care merg mai departe de teatrul tradițional, de concertele tradiționale, de galeriile tradiționale, de restaurantele tradiționale”, spune Fabien Riggall, fondatorul Secret Cinema.

„Oamenii caută un nou mod de a trăi cultura”, a mai spus el, adăugând că o astfel de experiență inedită a fost scopul acestei puneri în scenă a celebrului film.

Organizatorii se așteaptă ca la fiecare eveniment să vină în jur de 1.500 de persoane.