O invenție ”șocantă”: brățara care te ajută să scapi de obiceiurile proaste

Publicat: 02 11. 2014, 13:36

Utilizatorul pur și simplu alege un obicei prost de care dorește să scape, îl programează în aplicația smartphone a brățării și alege pedeapsa pe care aceasta o va administra. Aceasta poate varia de la o vibrație sau un semnal sonor, până la trimiterea unui șoc electric ușor de până la 300 de volți, relatează DPA.

Prin asigurarea unui stimul negativ ori de câte ori este repetat un obicei prost, creierul va începe treptat să asocieze acest stimul cu comportamentul respectiv. De-a lungul timpului, creierul va stabili în cele din urmă o legătură puternică între obiceiul prost și pedeapsa corespunzătoare, așa încât nu va mai fi nevoie de șoc — va apărea o înclinație instinctivă de a nu mai roade unghiile sau de a nu mai lenevi în pat, de exemplu.

Dispozitivul, dotat cu tehnologie radio Bluetooth și alte aplicații, poate fi utilizat, teoretic, pentru aproape orice, dar așa cum este conceput în acest moment pare să se concentreze pe trei domenii principale: somn, exerciții fizice și productivitate, potrivit portalului digitaltrends.com.

Funcția de somn, de exemplu, îl va trezi pe purtătorul brățării cu vibrații mici pe încheietura mâinii, dar dacă încearcă să moțăie sau accelerometrul încorporat nu detectează mișcare, va fi abordat cu un șoc. Funcția de exercițiu va permite să fie introdusă locația sălii de gimnastică și ora acestei activități sau locul de muncă și ora de începere a programului. Dacă telefonul nu intră în perimetrul locației fixate în perioada de timp determinată, atunci pedeapsa este plata unei penalizări, postarea eșecului pe Facebook sau șocul electric. Funcția de productivitate, pe de altă parte, va lucra cu conectorul din Chrome și va permite selectarea site-urilor pe care utilizatorul dorește să le evite sau să le utilizeze mai rar, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, dispozitivul nu doar pedepsește comportamentul rău, ci este conceput și pentru a-i recompensa pe utilizatori pentru atingerea obiectivelor. Dacă acestea sunt îndeplinite în mod constant, de exemplu, utilizatorul poate câștiga bani de la alți utilizatori care nu și le îndeplinesc.

Brățara a fost dezvoltată de o companie din Boston sub denumirea „Pavlok”, de la numele fiziologului rus Ivan Pavlov, renumit pentru studiile sale din 1918 privind conceptul de condiționare clasică.

Dispozitivul este menit să ajute la schimbarea comportamentelor și să permită utilizatorilor să se tranforme în persoana care doresc să devină. Compania intenționează să conecteze în viitor dispozitivul la alte aplicații și dispozitive pentru a lărgi evantaiul obiceiurilor proaste ce urmează a fi corectate.

Aparatul urmează să iasă pe piață în aprilie anul viitor și compania afirmă că a primit deja aproximativ de 1.000 de pre-comenzi.