O scrisoare a poetului american Neal Cassady, estimată la 500.000 de dolari, scoasă la licitație

Publicat: 02 12. 2014, 16:55
Actualizat: 02 12. 2014, 18:10

Scrisoarea, considerată mult timp pierdută, care conține 16.000 de cuvinte și reprezintă „un flux al gândurilor”, a fost prezentată presei, în premieră, luni, după ce a fost descoperită, în urmă cu câțiva ani, în niște cutii depozitate într-un garaj din nordul Californiei.

Documentul va fi scos la licitație pe 17 decembrie, la exact 64 de ani de când Cassady l-a scris. Prețul la care cei interesați vor începe să se lupte pentru a intra în posesia scrisorii este estimat între 300.000 și 500.000 de dolari, potrivit casei de licitații Profiles in History.

Beat Museum din San Francisco, o instituție muzeală dedicată curentului cultural american Beat, din anii 1950-1960, intenționează să participe la licitație pentru a cumpăra scrisoarea, pentru a o expune și a o publica, potrivit lui Jerry Cimino, fondatorul muzeului. În acest sens, Beat Museum a lansat o campanie pe internet pentru a strânge o sumă de jumătate de milion de dolari, necesară participării la licitație.

„O numim, practic, Sfântul Graal al Generației Beat”, a spus Cimino despre scrisoare, arătând că stilul spontan și compact l-a inspirat pe Jack Kerouac să scrie romanul „Pe drum/ On the road”.

O parte din scrisoarea lui Cassady, care începe cu cuvintele „to have seen a specter isn’t everything” („să fi văzut un spectru nu este totul”, n.r.), a fost conservată și publicată deja de multe ori, dar se știa de mult timp că cele mai multe pagini ale așa-numitei scrisori „Joan Anderson” lipseau.

Casa de licitații nu a putut prezenta textul integral al scrisorii regăsite din cauza limitărilor impuse de legea drepturilor de autor, familia lui Cassady deținându-le în continuarea, potrivit Sabrinei Propper, purtătoare de cuvând a casei de licitații.

Potrivit legislației Statelor Unite, lucrările nepublicate rămân sub incidența drepturilor de autor timp de 70 de ani de la moartea autorului, iar Neal Cassady a murit în 1968.

Cassady descrie, în scrisoarea sa, o serie de aventuri, inclusiv fuga printr-o fereastră când mama unei iubite se întoarce pe neprevăzute acasă. Autorul a și desenat fereastra pe paginile respectivei scrisori.

Allen Ginsberg, un poet prolific al curentului Beat care a făcut referire la poveștile lui Cassady în poemul său celebru „Howl” („Urlet”), a trimis scrisoarea editurii Golden Goose, dar compania s-a închis, iar scrisoarea a rămas pierdută până când Jean Spinosa, în vârstă de 41 de ani, a descoperit arhivele Golden Goose în garajul tatălui ei, după moartea acestuia.

Jean Spinosa a declarat că se numără printre cei câțiva oameni care au citit scrisoarea în integralitatea sa.

Neal Leon Cassady (1926 – 1968) este unul dintre principalii reprezentanți ai Generației Beat a anilor 1950 și a mișcărilor psihedelice și împotriva conformismului cultural din anii 1960. Cassady a fost o sursă de inspirație pentru personaje din romanele lui Jack Kerouac.

Generația Beat a fost un curent social-literar inițiat de mai mulți scriitori și artiști americani din anii 1950 și 1960. Mișcarea a fost localizată mai ales în cartierele Greenwich Village din New York, Venice West din Los Angeles și North Beach din San Francisco. Artiștii Generației Beat se pronunțau împotriva conformismului și își exprimau alienarea față de societatea convențională printr-un stil vestimentar relativ neîngrijit și un limbaj împrumutat din lumea jazzului, muzică pe care de altfel o ascultau cu plăcere. Membrii Generației Beat erau hedoniști frenetici, consumau droguri și erau adepții multor excese sexuale, caracterizați ca anti-autoritari și împotriva materialismului și a conformismului american de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Printre cele mai importante opere literare care aparțin Generației Beat se numără poemul „Howl”, al lui Allen Ginsberg, romanul „Naked Lunch”, al lui William S. Burroughs, și romanul „On the Road”, al lui Jack Kerouac.