O statuie a lui Isus, prezentată pentru prima dată la o expoziție cu opere de artă vandalizate

Publicat: 06 07. 2013, 21:22
Actualizat: 30 07. 2014, 15:10

O statuie a lui Isus va fi prezentată, pentru prima dată publicului, la deschiderea unei expoziții găzduite de Tate Britain din Londra, cu opere de artă vandalizate de-a lungul timpului, informează BBC.

Secole de-a rândul, operele de artă au fost distruse, modificate, vandalizate. Acest fenomen este prezentat în expoziția „Art under Attack: Histories of British Iconoclasm” („Arta sub atac: istorii ale iconoclasmului britanic”) care se va deschide la Tate Britain pe 2 octombrie. Cele mai vechi obiecte care vor fi prezentate în expoziție sunt din secolul XVI.

Statuia lui Isus, care este, de altfel, piesa centrală a expoziției, a stat ascunsă sute de ani sub podeaua unei capele din Londra.

Statuii „Hristos mort” (1500-1520) îi lipsește coroana de spini, brațele și gambele – modificări care, cel mai probabil, sunt rezultatul unui atac brutal al reformatorilor religioși din secolul XVI.

„A fost o expoziție foarte greu de organizat pentru că în principiu avem de-a face cu fragmente de opere de artă”, a declarat directoarea Tate Britain, Penelope Curtis.

Statuia a fost descoperită sub dușumeaua capelei de la Mercers’ Hall din centrul Londrei în 1954. Experții cred că statuia a fost îngropată pentru a fi protejată de distrugeri și mai mari.

„Această donație extraordinară ne va ajuta să analizăm metodele și motivele din spatele atacurilor asupra artei în Marea Britanie din ultimii 500 de ani”, a declarat curatoarea Tabitha Barber.

La lansarea oficială a expoziției de la Mercer’s Hall directoarea Tate Britain, Penelope Curtis, a declarat că expoziția este una „pe teme locale” și este parțial inspirată și de recentele atacuri asupra operelor de artă din Anglia.

În octombrie anul trecut, o frescă de Mark Rothko a fost colorată cu carioca la Tate Modern, iar în urmă cu o săptămână o operă de la National Gallery a fost de asemenea vandalizată.

Curtis a spus că a avut ideea unei asemenea expoziții în urmă cu trei ani, când a intrat în echipa muzeului Tate.

Printre exponate se numără fragmente din statuia lui William III și din Columna lui Nelson care au fost distruse la Dublin, în urma atacurilor anti-britanice în 1928 și 1966. În expoziție va fi prezentat și un portret al lui Oliver Cromwell „cu susul în jos” de către prințul Frederick Duleep Singh (1868-1926). Curatorii subliniază faptul că expoziția nu grupează opere afectate de acte de vandalism aleatoriu, ci că fenomenul studiat este iconoclasmul – actele de distrugere inspirate de o ideologie sau orientate împotriva unei ideologii.

Expoziția arată și faptul că unii creatori au folosit forța de distrugere ca pe o forță creativă – drept dovadă stă un exponat inedit- un pian distrus de Ralph Montanez Ortiz care va fi prezentat simultan cu o înregistrare audio.

În ceea ce privește securitatea expoziției, Curtis a declarat pentru BBC că politica în acest sens a Tate Britain s-a schimbat „de la o săptămână la alta, în funcție de circumstanțe”.