Peste două treimi din filmele mute au dispărut

Publicat: 05 12. 2013, 13:41
Actualizat: 30 03. 2019, 14:12

Peste două treimi din filmele mute realizate în SUA între anii 1912 și 1929 au dispărut, printre acestea numărându-se unele ale cineastului Ernst Lubitsch și ale actriței Clara Bow, potrivit unui raport al Bibliotecii Congresului,care cere luarea unor măsuri pentru conservarea acestor pelicule rare.

Potrivit AFP, raportul, realizat sub egida National Film Preservation Board (NFPB), arată că, din cele aproximativ 11.000 de filme de ficțiune realizate în perioada cinematografiei mute, „doar 14% – 1.575 de titluri – mai există în formatul original de 35 mm”.

Aproape 11% nu mai există decât într-o versiune străină sau în format de o mai proastă calitate – 28 mm sau 16 mm -, iar 5% sunt incomplete, se arată în același raport, semnat de istoricul și arhivistul David Pierce.

Filmele mute, trimise repede în uitare odată cu apariția filmelor sonore – promovate ulterior și de televiziune -, au căzut mai ales pradă fragilității lor, pentru că nitratul de celuloză (celuloidul) – folosit ca suport pentru pelicula cinematografică – este ușor inflamabil. De asemenea, au fost victimele „lipsei de valoare comercială și unei lungi perioade de dezinteres, atât din partea proprietarilor lor, cât și din partea publicului”, a mai spus Pierce.

Astfel, au dispărut patru filme în care joacă actrița Clara Bow, una dintre marile vedete ale cinematografiei mute, dar și „The Patriot” (1928), de Ernst Lubitsch, nominalizat la Oscar, și o versiune din 1926 a „Marele Gatsby”.

Toate filmele de Buster Keaton, Charlie Chaplin și Harold LLoyd încă mai există, se arată în același raport, însă, „pentru fiecare film care supraviețuiește, cinci sau șase au dispărut”. Importanța lor era în epocă egală cu cea a filmelor sonore devenite deja clasice.

Dintre cele 3.311 filme care au supraviețuit, 25% au fost găsite în afara SUA, iar un sfert dintre acestea au fost deja repatriate.

Cea mai mare colecție de filme americane exportate se găsea în arhivele Cehiei, potrivit acestui raport.

„Acest raport este de o valoare inestimabilă, pentru că arta cinematografiei mute este esențială pentru cultura noastră”, a spus într-un comunicat cineastul Martin Scorsese, care se ocupă de mulți ani cu conservarea și restaurarea filmelor vechi și care, prin filmul său „Hugo”, a și adus un omagiu acestei epoci și regizorului francez Georges Méliès.

Autorul raportului recomandă instituirea unui program de repatriere a filmelor mute și de colaborare crescută cu colecționarii privați și cu studiourile de producție, pentru identificarea și conservarea peliculelor.