Povestea incredibilă a unui bărbat. A fost eliberat din închisoare după 17 ani atunci când a descoperit că are o sosie

Publicat: 12 06. 2017, 07:55
Actualizat: 05 02. 2018, 02:30

Richard Anthony Jones, din Kansas City, Missouri, a fost condamnat în 1999 pentru furt cu circumstanțe agravante, în urma mărturiilor martorilor. 

Totuși, doi dintre martori și chiar și victima acestui furt au mers în fața instanței și au spus că nu-l pot distinge pe bărbat de un localnic cunoscut sub numele de Ricky. 

Richard Jones, care a încercat de nenumărate ori să facă apel în cazul său, a aflat despre existența băbatului care-i seamănă leit de la colegii deținuți. În acest fel, a putut să obțină dreptul la apel, iar avocații au descoperit că Ricky, sosia lui Richard, locuia în apropierea locului unde avusese loc furtul. 

La proces, reclamantul, doi martori și procurorul au fost puși în fața fotografiilor celor doi bărbați și au recunoscut că nu îi pot deosebi. 

Instanța a decis că, având în vedere această situație, bărbatul trebuie să fie eliberat, având în vedere că Richard fusese condamnat numai pe baza mărturiilor martorilor.  

Richard Jones a spus că, după aproape 20 de ani de detenție, găsirea acestui om care-i seamănă atât de bine este ca atunci când găsești acul în carul cu fân. 

Bărbatul a mărturisit că abia așteaptă să se întoarcă acasă la soția și copiii lui.