Prima hartă a parcului Disneyland s-a vândut pentru o sumă-record

Publicat: 27 06. 2017, 14:08
Actualizat: 02 10. 2018, 03:18

Disney i-a împărtășit viziunea sa unui angajat, iar harta a rămas departe de ochii publicului timp de peste 60 de ani, potrivit BBC online.

Harta a fost desenată de mână și colorată în două zile de artistul Herb Ryman, sub supravegherea lui Walt Disney, fiind adnotată personal de creatorul lui Mickey Mouse. Documentul dezvăluie viziunea lui Disney pentru parcul tematic, construit în 1955. Fratele lui Walt Disney, Roy, a luat cu sine harta la o întâlnire cu investitorii de la American Broadcasting Corporation (ABC), în 1953.

 „După o licitație intensă, exemplarul a fost revendicat pentru suma de 708.000 de dolari, fiind cea mai scumpă hartă Disneyland vândută vreodată”, a declarat Mark Eaton, de la casa de licitații Van Eaton Galleries din Los Angeles.

Disney i-a dat harta asistentului de producție Grenade Curran, care conducea oaspeții în jurul parcului, după ce acesta s-a deschis. El a declarat: „Am păstrat-o de dragul istoriei, de dragul simțului artistic al lui Walt, pentru că a fost primul lucru care înfățișa și reprezenta…cum va arăta un parc tematic”.

Primul parc Disneyland s-a construit în Anaheim, California, pe locul unei parcări de 100 de acri. De la deschiderea sa în urmă cu peste 60 de ani, acest loc a fost vizitat de peste 650 de milioane de vizitatori, fiind cel de-al treilea cel mai vizitat parc tematic la nivel mondial în anul 2015.