Primul metrou dedicat FEMEILOR. În ce țară a fost inaugurat

Publicat: 01 04. 2019, 16:03

Metroul este condus de o femeie, iar biroul de bilete la fel. O femeie transgender îi ajută pe clienți la biroul de informații. În patru stații ale metroului, pasagerii pot intra într-o cameră specială pentru a-și alăpta copiii.

De la posturile de curățenie la rolurile de conducere superioare – în afară de directorul general, care este bărbat – aceasta este o operațiune concepută pentru a oferi femeilor mai multe oportunități de angajare.

„Este un mediu sigur și curat pentru mine. Banii pe care îi primesc fac o mare diferență pentru bugetul nostru și pentru ceea ce pot face pentru familia mea”, a declarat Rejitha pentru publicația The Guardian.

Predominanța femeilor explică decizia de a instala camerele special amenajate pentru alăptarea copiilor, dotate cu un scaun, un ventilator și un punct de încărcare pentru telefonului. Camerele sunt situate în afara arieri unde este nevoie de bilet, astfel încât orice femeie care trece prin acele zone și are nevoie de acel spațiu, îl poate folosi în mod gratuit.

O decizie cheie a fost aceea de a instrui și de a angaja șoferi de sex feminin: 7 din cei 39 de șoferi sunt femei.O altă decizie a fost cea de a angaja 60 de femei transgender, pentru prima dată în India. După cum a spus fostul director de metrou Elias George, „mentalitatea societății se va schimba numai prin interacțiunea directă cu” oamenii transgender.

De asemenea, femeile muncesc și în schimbul de noapte, ceea ce este remarcabil într-o societate în care rareori vezi femei după apusul soarelui, cu precădere în zonele rurale.

Foto: Hepta