Primul soț a desfigurat-o, al doilea a umilit-o. Astăzi, Gabriela a ajuns să aibă o nouă viață

Publicat: 27 01. 2015, 18:09

La vârsta de 27 de ani, Gabriela și-a părăsit soțul, după ce și-a pierdut aproape toți dinții în urma bătăilor administrate de acesta. Femeia s-a recăsătorit cu un alt bărbat, care o jignea și îi spunea că este „bătrână și inutilă”, poreclind-o „moartea în vacanță”, scrie Daily Mail.

Tot ce a sperat doamna Ionescu a fost ca oamenii din jur să o vadă pe „adevărata Gabriela”, dar a descoperit rapid că aspectul fizic are o importanță deosebită. „Mă simțeam bătrână și urâtă. Oamenii mă evitau pe stradă”, a spus aceasta.

„Nu mergeam în vizită la nimeni, deoarece puteam mânca doar supă și noul soț îmi spunea tot timpul că sunt bătrână, inutilă, de niciun ajutor. Nu simțeam că am vreo importanță”, a mărturisit femeia, în cadrul show-ului „Frumusețe pe muchie de cuțit” de la Pro TV, prezentat de Victor Slav.

Viața sa s-a schimbat în urmă cu cinci ani, după ce a apărut în emisiunea respectivă. În urma operațiilor estetice și stomatologice gratuite, Gabriela s-a reinventat și a devenit o femeie atrăgătoare și sigură pe ea, începând o nouă viață, departe de soțul ei. Recent, Gabriela a fost invitata lui Cătălin Măruță și a povestit telespectatorilor cum și-a schimbat viața cu ajutorul emisiunii „Frumusețe pe muchie de cuțit”.

foto: captură Daily Mail