Prințul Harry va intra în posesia moștenirii lăsate de mama sa, prințesa Diana, pe 15 septembrie

Publicat: 01 09. 2014, 20:11

Moștenirea de 10 milioane de lire sterline prevăzută în testamentul prințesei Diana este egală cu cea lăsată fratelui său mai mare, prințul William, care a intrat în posesia banilor în 2012.

Tabloidul britanic Daily Mail estimează însă că Harry va primi bani mai mulți decât fratele său, având în vedere dobânzile acumulate în ultimii doi ani.

Banii provin dintr-un fond lăsat celor doi prinți prin testamentul redactat de Diana în 1993. Documentul original prevedea ca transferul averii să aibă loc când fiecare dintre copii va împlini 25 de ani, dar detaliile moștenirii au fost schimbate printr-un ordin judecătoresc în decembrie 1997, la trei luni după moartea prințesei Diana.

Mama celor doi prinți stipulase în testament ca banii să fie împărțiți în mod egal între fiii săi.

Fiul cel mare, William, își va mări însă averea când va deveni prinț de Wales, moment în care va primi Ducatul de Cornwall. William va deveni prinț de Wales, titlu deținut în prezent de tatăl său, când prințul Charles va deveni rege ale Marii Britanii.

Prințul Harry va împlini 30 de ani pe 15 septembrie, iar veniturile sale anuale se ridică în prezent la aproape 38.000 de lire sterline, bani câștigați din funcția sa de căpitan în armată. Prințul locuiește foarte aproape de casa în care a copilărit, la Nottingham Cottage, vizavi de fratele său.

În afara banilor care îi vor intra în cont la împlinirea vârstei de 30 de ani, Harry va moșteni celebra rochie de mireasă a mamei sale, aflată în prezent în posesia fratelui prințesei Diana, lordul Charles Spencer, dar și o serie de alte obiecte care i-au aparținut prințesei.

Diana, mama prinților William și Harry, s-a căsătorit cu prințul Charles în 1981. Cei doi s-au despărțit în 1992 și au divorțat în 1996.

Prințesa Diana și iubitul ei Dodi Al-Fayed, fiul omului de afaceri egiptean Mohamed Al-Fayed, ca și șoferul lor Henri Paul au murit într-un accident de automobil care a avut loc pe 31 august 1997, în tunelul de sub podul Alma din Paris. Dodi Al-Fayed și șoferul au fost declarați morți la locul accidentului, în timp ce prințesa Diana a murit mai târziu la spital.

Bogdan Enache, bogdan.enache@mediafax.ro