Rapperul 50 Cent va juca într-un film alături de Bruce Willis

Publicat: 26 11. 2013, 11:27
Actualizat: 31 07. 2014, 17:30

Rapperul 50 Cent, pe numele său adevărat Curtis Jackson, a primit un rol principal în thrillerul „The Prince”, în care va juca alături de Bruce Willis, care va interpreta personajul negativ, informează contactmusic.com.

Thrillerul „The Prince”, din a cărui distribuție mai fac parte John Cusack („Lee Daniels’ The Butler”) și Jason Patric („Speed 2: Croazieră infernală”), prezintă povestea unui fost șef al mafiei, care trebuie să se întoarcă în Las Vegas, unde fiica lui a dispărut, iar regia este semnată de Brian A. Miller („Casa soarelui răsare”), potrivit site-ului insidemovies.ew.com.

Filmările sunt programate să înceapă în decembrie, în Alabama.

Rapperul 50 Cent, în vârstă de 38 de ani, a cunoscut succesul în 2003, cu albumul de debut „Get Rich or Die Tryin'”, care s-a vândut în 15 milioane de exemplare în toată lumea, devenind unul dintre cele mai bine vândute materiale discografice rap din toate timpurile.

Cel mai recent album al său, „Before I Self Destruct”, a fost lansat în noiembrie 2009.

În 2005, rapperul a avut un rol în filmul „Totul pentru bani”, inspirat din viața lui, apoi a fost distribuit în drama de război din 2006 „Home of the Brave”. Cel mai recent film al său este thrillerul „Ținutul ghețurilor/ The Frozen Ground”, în care joacă alături de Nicolas Cage și John Cusack.

Bruce Willis a devenit celebru în 1985, odată cu apariția în serialul de televiziune câștigător al unui premiu Emmy „Maddie și David”. Apoi, el s-a impus la Hollywood cu roluri în filme de acțiune, precum celebra serie „Greu de ucis”, „Ultimul samaritean”, „Pulp Fiction” și „Șacalul”. Actorul american a putut fi văzut, de curând, în filmul de acțiune „Greu de pensionat 2/ Red 2”.