REȚETE DE POST. Cum se prepară mâncarea de fasole verde

Publicat: 21 03. 2014, 17:59
Actualizat: 02 09. 2019, 18:32

Mâncare de fasole verde se prepară ușor, rapid și nu este costisitoare. Pentru 2-3 porții aveți nevoie de:

  • 500 de grame de fasole verde congelată
  • două cutii cu roșii decojite în suc
  • două cepe
  • 3-4 căței de usturoi
  • o lingură cu făină (opțional)
  • sare
  • piper

Mod de preparare:

Se taie mărunt ceapa și se călește, fără a se rumeni, în ulei încins. Deasupra se pune fasolea verde, o cană mică cu apă, apoi totul se lasă la foc mic, acoperit cu un capac, timp de 15-20 de minute.

Între timp, se încinge o lingură cu ulei într-o tigaie și se adaugă usturoiul feliat. Se toarnă cele două cutii de roșii decojote, apoi se amestecă și se zdrobesc cu ajutorul unei furculițe. Opțional, se adaugă o lingură de făină. Totul se lasă la foc până dă într-un clocot.

Când fasolea s-a înmuiat, sosul de roșii se toarnă deasupra, după care se presară sarea și piperul, după gust. Se lasă să dea în clocot de două-trei ori, apoi se stinge focul.

Pentru un plus de aromă și gust, mâncarea de fasole verde se servește cu pătrunjel tocat mărunt, presărat pe deasupra.