Revelion de 2.000 de euro, la Poiana Brașov

Publicat: 28 12. 2013, 13:29
Actualizat: 05 09. 2019, 07:35

La Poiana Brașov, cu greu se mai găsește un loc liber de Revelion, iar cele mai scumpe pachete, care pot ajunge la 2.000 de euro, s-au vândut cu mult timp în urmă. Și în alte orașe din țară locurile pentru petrecerile sofisticate sunt deja ocupate, conform Digi 24.

Într-una din camerele de lux oferite de hotelurile din Poiana Brașov, turiștii se pot bucura de nenumărate facilități, printre care și un mini iPad, esspresor, un smartTV. Aici s-au cazat Richard Clayderman sau Edwin Marton, dar și alte personalități. Pentru Revelion, un pachet aici costă 2.000 de euro.

Pachetele includ și cine diferite, cum ar fi o seară grecească, italiană sau mexicană, pe lângă facilitățile gen saună, piscină, salină sau centru spa.

Chiar dacă prețurile la munte sunt piperate, hotelurile sunt ocupate aproape în totalitate. Într-unul din ele, rezervările au fost închise în urmă cu trei săptămâni.

ȘI turiștii care vor ajunge în Cluj-Napoca de Revelion au putut opta pentru un revelion de lux. Una dintre oferte include cina festivă de Revelion, open bar dintr-o gamă variată de băuturi, un show de mentalism, plus formație cu muzică live.

La malul mării, un apartament de lux costă 1.000 de euro pentru trei zile. Un astfel de apartament la Mamaia a fost și cel preferat de artiștii străini veniți pe litoralul românesc. După o noapte de concerte, Kelly Rowland, Craig David și Anna Vissi s-au odihnit aici.