Roboții ar putea acapara peste 800 milioane de joburi până în anul 2030

Publicat: 30 11. 2017, 09:58

Studiul a fost realizat în 46 de țări și a vizat 800 de meserii. Concluziile la care au ajuns cei de la McKinsey Global Institute sunt alarmante și arată că o treime din forța de muncă din țări dezvoltate, precum Germania și SUA, ar putea fi nevoită să se reorienteze spre alte joburi.

Operatorii de mașini și angajații din industria alimentară vor fi cele mai afectate categorii. Potrivit specialiștilor de la McKinsey, țările mai sărace nu își permit să investească în automatizare și vor fi mai puțin afectate de revoluția roboților.

De exemplu, doar 9% din joburile existente în India vor necesita înlocuirea angajaților cu roboți, până în anul 2030.

Autorii studiului consideră că sarcinile de muncă desfășurate de brokeri, contabili și angajați back-office ar putea fi vulnerabile în fața automatizării.

Alte categorii mai puțin vizate de automatizare sunt grădinăritul, montarea instalațiilor sanitare și îngrijirea de persoane, estimează studiul citat de BBC.

În SUA, între 39 și 73 milioane de locuri de muncă ar putea fi eliminate până în 2030, deși 20 milioane de angajați concediați ar fi capabili să migreze rapid spre alte industrii.

În Marea Britanie, 20% din joburile actuale ar putea fi automatizate în aceeași perioadă. Autorii studiului consideră că lumea va traversa o perioadă de tranziție asemănătoare celei de la începutul secolului al XX-lea, când industria globală s-a mutat de la agricultură spre munca în fabrică.

Noua tehnologie va duce la apariția unor noi joburi și situația va semăna cu cea din anii 80, când apariția computerului personal a dus la înființarea unor locuri de muncă tehnologice. În zilele noastre, multe activități s-au mutat definitiv în mediul online. Raportul recomandă autorităților să ia măsuri urgente pentru a contracara eventuala creștere a ratei șomajului, odată cu automatizarea excesivă.