Rock în Parc începe joi, în Capitală

Publicat: 12 06. 2013, 18:10
Actualizat: 03 07. 2013, 16:37

Evenimentul Rock în Parc, care se desfășoară joi și vineri, în Parcul Carol din București, începe zilnic în jurul orei 15.50, capetele de afiș ale festivalului fiind formațiile The Troggs și The Animals, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Line up-ul festivalului include trupele The Animals, The Troggs, Riff, Vesperă, Roc4ce, Reborn, Red Cat Bone, Plastik Charm, George Sarluceanu, Tudor Turcu & The Colours, DinUmbra, Loungerie II, 9,7 Richter, Just Another Lie, Burning Table și Stema.

Organizatorii s-au pregătit temeinic pentru ca publicul să nu fie afectat de vremea imprevizibilă, astfel că o copertină împotriva ploii este deja montantă la Arenele Romane. Așadar, spectatorii nu au de ce să se teamă de posibilele condiții meteorologice nefavorabile. În incinta spațiului de desfășurare a evenimentului este interzis accesul cu următoarele obiecte: mâncare și băutură din exterior (inclusiv apă), arme și obiecte contondente (de tipul bricegelor, cuțitelor), droguri și alte substanțe interzise de lege.

La Arenele Romane, oferta de mâncare și băutură va fi îmbelșugată, iar prețurile vor fi la prețuri prietenoase.

Programul începe joi, cu un concert Vespera (15.50), urmat de Rock4ce (16.40), Reborn (17.25), Red Cat Bone (18.15), Plastik Charm (19.10), George Sărluceanu (20.05) și Tudor Turcu feat. The Colours (21.00). Trupa care este cap de afiș al primei zile, The Troggs, va cânta la ora 22.00.

Vineri, programul este deschis cu un concert Loungerie II (15.40), urmat de DinUmbră (16.40), 9,7 Richter (17.40), Just Another Lie (18.40), Burning Table (19.35) și Stema (20.30).

Oaspetele special al zilei este trupa Riff, care este programată să cânte de la ora 21.30, urmată de formația cap de afiș The Animals (22.30).