Roman Abramovici s-ar fi căsătorit în secret cu iubita lui, în urmă cu șase ani

Publicat: 29 01. 2015, 11:26

Abramovici a întâlnit-o pe Zhukova în 2005, când încă era căsătorit cu Irina, mama primilor cinci copii ai săi. La doi ani distanță, patronul lui Chelsea a divorțat, soția sa primind 207 milioane de euro, conform unui articol Guardian de la vremea respectivă.

După divorț, Dasha, mama ultimilor doi copii ai lui Abramovici, a devenit cunoscută drept ”prietena” patronului lui Chelsea, însă Telegraph scrie că cei doi s-ar fi căsătorit în cadrul unei ceremonii secrete, în 2008.

De altfel, sursa notează că informația ar fi fost confirmată de însăși Dasha Zhukova, care a fost de acord ca într-un articol din Wall Street Journal să apară următorul paragraf: ”Cei doi (n.r. Abramovici și Dasha) s-au cunoscut în 2005 și s-au căsătorit câțiva ani mai târziu, având doi copii”. Cu toate acestea, rusoaica nu a vrut să comenteze nimic în plus legat de o eventuală căsătorie cu Abramovici.

Abramovici s-a căsătorit prima dată în 1987, divorțând în 1990, apoi în 1991, divorțând în 2007.