ROMANIAN MUSIC AWARDS are loc pe 8 iunie

Publicat: 14 05. 2012, 15:08
Actualizat: 15 04. 2013, 17:10

Cea de-a zecea ediție a galei Romanian Music Awards va fi organizată pe 8 iunie, la Craiova, a anunțat, marți, primarul municipiului, Antonie Solomon, care a precizat că pentru acest eveniment nu vor fi cheltuiți bani de la bugetul local, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cea de-a zecea ediție a Romanian Music Awards va avea loc în Piața Prefecturii – Piața „Mihai Viteazul” din Craiova, iar intrarea va fi liberă.

Giovani Francesco, organizatorul evenimentului, a afirmat, marți, într-o conferință de presă la Craiova, că la eveniment vor participa peste 25 de artiști și vor urca pe scenă formații de succes care nu mai activează în acest moment.

„În acest an se împlinesc zece ani de când organizăm în «Romanian Music Awards», un eveniment la care noi ne-am simțit foarte bine în Craiova și din acest motiv am și revenit. Este un eveniment special pentru că împlinim zece ani și vom avea momente speciale care vor fi dezvăluite pe parcurs. Vor fi aproximativ 16-17 momente la care vor participa peste 25 de artiști. Centrul de greutate al evenimentului va fi atunci când cinci-șase formații, care au activat în ultimii ani și care nu mai activează la acest moment, vor urca pe scenă. Vă spun doar că este vorba despre formații care au făcut istorie în România după ’90 încoace și o să-i vedeți pe scenă după mulți ani. Bugetul evenimentului se duce spre 400.000 de euro și este asigurat din fonduri private. Primăria Craiova acționează strict ca un partener local pe partea de infrastructură, aprobări”, a spus Giovani Francesco.

El a ținut să precizeze că la Romanian Music Awards nu va participa niciun artist din străinătate.

La rândul său, primarul Antonie Solomon a mărturisit că se bucură că organizatorii evenimentului au ales Craiova pentru al treilea an consecutiv.

„Acest eveniment de excepție a devenit deja tradiție pentru Craiova, pentru că este al treilea an când premiile muzicii ușoare românești se desfășoară la Craiova. Dacă nu am avut parte de un Cerbul de Aur precum Brașovul, am înțeles că festivalul s-ar fi desființat și este păcat, iată că ceea ce eu mi-am propus și mi-am dorit s-a realizat. Partenerul nostru care are exclusivitate la acest eveniment ne-a înțeles doleanța și este prezent la Craiova, iar pentru asta îi mulțumesc într-un mod cu totul și cu totul special. Muzica ușoară românească îmi place enorm de mult, mai ales muzica anilor ’80, sunt mai retro, eu iubesc mult muzica populară”, a spus Solomon.