„Sally graviduța”, interzisă pe Instagram, după ce s-a pozat indecent în cadă. Tânăra susține că a rămas fără job și se teme pentru viitor: „Am inima frântă, mi-e teamă”

Publicat: 17 09. 2019, 11:10

Sally Mustang, din Byron Bay, Australia, a dezvăluit recent că este gravidă cu soțul ei, Mitch Gobel, scrie thesun.co.uk.

Sally a publicat o fotografie în care apare goală în cadă, cu burtica la vedere, dar s-a trezit că administratorii Instagram i-au șters contul din care făcea bani buni, având peste 300.000 de urmăritori.

Artista și totodată profesoară de yoga a plâns într-un clip video, postat pe contul lui Mitch, temându-se pentru viitorul ei.

Sally, care este gravidă în cinci luni, a spus: „Inima mea este frântă și sunt foarte speriată. Sunt însărcinată în cinci luni și sursa mea de venit s-a dus pe apa sâmbetei. E mediul meu de creație. Sunt amintirile mele. Vocea mea, comunitatea mea, familia mea, afacerile mele.

Totul s-a năruit. Și să fii gravidă în cinci luni, apoi să te adaptezi la asemenea condiții, ei bine, nu prea este corect.

E atât de greu. Vreau să vorbesc despre asta”.

Soțul ei a publicat, totodată, o postare, în care a spus că va încerca să recupereze contul femeii. Între timp, mesajul a fost șters.

Cuplul este cunoscut pentru fotografiile cu tentă erotică de pe Instagram. Cei doi au și un site, Sex is Art, unde vorbesc pe șleau despre experiențele lor sexuale.

foto: Instagram / The Sun