Saxofonistul trupei The Rolling Stones va concerta pentru prima dată în România

Publicat: 11 07. 2017, 17:48
Actualizat: 25 03. 2019, 19:01

Tim Ries va urca pe scenă, în 22 iulie, la Arad, alături de Balázs Elemér, unul dintre cei mai buni compozitori și toboșari de jazz din Ungaria, care și-a înființat propria formație în anul 2000, aceasta fiind distinsă deja de două ori cu premiul Fonogram, astfel că Balázs Elemér Group a devenit una dintre celebrele trupe de jazz ale momentului.

Tim Ries a cântat și a înregistrat albume cu nume grele ale muzicii jazz, rock și pop. Alături de The Rolling Stones cântă din anul 1999, a avut colaborări cu Stevie Wonder, Paul Simon, Donald Fagen, Michael Jackson, Blood, Sweat and Tears, Rod Stewart, Lyle Lovette. A cântat alături de nume mari ale jazzului precum Red Garland, Donald Byrd, Hank Jones, Jack DeJohnette, Phil Woods, Tom Harrell, Chico Hamilton, Michael Brecker, Joe Henderson, Tony Bennett, Louie Bellson, Dave Liebman, Al Foster, John Patitucci, Danilo Perez, Bela Szakcsi Lakatos, Maria Schneider, dar și alături de cântăreața de fado Ana Moura, de cântăreața israeliană Ofra Haza și de cântăreața palestiniană Mira Awad.

Concertul „The Rolling Stones Project by Tim Ries și Balázs Elemér Group” va avea loc în Parcul Mihai Eminescu din centrul municipiului Arad. Accesul la concert și la toate evenimentele și activitățile din cadrul StrArad Street Festival este gratuit.

StrARad Street Festival este un eveniment organizat și finanțat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad și produs de Asociația Combinatul Urban de Cultură.