Schimbare de conducere la un important grup TV din România

Publicat: 19 01. 2016, 20:43

Thorsten Schweer va fi responsabil de conținutul de program linear și non-linear, planificarea programelor, dublarea și achizițiile pentru Cartoon Network și Boomerang în Europa Centrală și de Est, regiune care cuprinde, printre altele, Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg, Polonia, Rusia și România.

Din fosta sa poziție de Head of Program Planning & Material Coordination la KiKA, în Germania, Thorsten Schweer a fost responsabil cu planificarea și dezvoltarea strategiilor de programe pentru canalele de copii. Schweer a lucrat timp de șase ani și în cadrul companiei MGM, unde a ocupat funcția de director de programe & on-air. Din această poziție, el a fost direct responsabil de lansarea televiziunilor MGM în Europa Centrală, dar și de programe, de achiziții și de promovarea on-air.

Din noua funcție, Thorsten Schweer îi va raporta lui Matthias Heinze, vicepreședinte pentru operațiuni comerciale pentru Europa Centrală și de Est și manager general pentru Europa de Est al Turner.

„Suntem foarte încântați să îl avem pe Thorsten Schweer în echipa noastră. El aduce o vastă experiență internațională și o foarte bună expertiză în ceea ce privește televiziunea pentru copii, lucruri care vor juca un rol important în consolidarea poziției de lider a televiziunilor Cartoon Network și Boomerang în România”, a declarat Matthias Heinze.

Thorsten Schweer o înlocuiește în această funcție pe Sylvia Nagl, care a părăsit compania, după cum au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Turner.

Turner Broadcasting System (TBS) International opereză în prezent branduri precum CNN, TNT, Cartoon Network și Turner Classic Movies, dar și rețele în America Latină, Europa, Orientul Mijlociu și Africa și Asia Pacific. TBS face parte din familia Time Warner, alături de Warner Bros. și HBO și operează 180 de televiziuni, 32 de branduri în 37 de limbi, în mai mult de 200 de țări. Turner Broadcasting este o companie a Time Warner.