Schimbare importantă făcută de Facebook Messenger

Publicat: 01 06. 2016, 14:10

Cealaltă aplicație populară de mesagerie a Facebook, WhatsApp, beneficiază deja de criptare completă pentru toate comunicațiile făcute prin intermediul ei.

Însă, spre deosebire de WhatsApp, în Messenger utilizatorii vor avea posibilitatea să aleagă dacă doresc sau nu ca mesajele lor să fie criptate. Asta deoarece criptarea nu va mai permite folosirea unor servicii oferite de aplicație, precum boții bazați pe inteligență artificială, scrie Go4it.

Messenger are peste 900 milioane de utilizatori activi în fiecare lună. Prin criptarea completă, numită și criptare la ambele capete, informațiile sunt criptate și la nivel local, nu doar pe traseu, pe dispozitivele de pe care sunt trimise și pe cele pe care ajung.

Tehnologia a fost explicată și de WhatsApp, pe înțelesul tuturor, atunci când a fost implementată recent în aplicație.

„Ideea este simplă: când trimiți un mesaj, singura persoana care îl poate citi este cea căruia i-ai trimis mesajul. Nimeni nu poate vedea ce conține acel mesaj. Nici infractorii cibernetici. Nici hackerii. Nici regimurile opresive. Nici chiar noi”.