Scopul valizei negre misterioase care însoțește președintele american oriunde ar merge

Publicat: 20 01. 2016, 14:54

Numit oficial „valiza de urgență a președintelui”, acest obiect cu un aspect destul de comun este cărată mereu de unu din cinci militari și se află mereu în apropierea comandantului suprem, pentru orice eventualitate.

Bill Gulley, un fost director al Oficiului Militar al Casei Albe, spune că valiza nu conține un un mare buton roșu, ca în filme, ci următoarele obiecte: două cărți cu măsuri de represalii nucleare, o listă de locuri secrete unde președintele se poate adăposti, un carnet index cu diferite coduri de autentificare și un dosar ce conține instrucțiuni despre cum operează Sistemul de Transmisie de Urgență.

Porecla „Football” vine de la „Dropkick”, un nume de cod dat unui plan nuclear secret, potrivit fostului Secretar american al Apărării Robert McNamara.

„Ești mereu în alertă”, își amintește Robert Patterson, care a cărat valiza pentru președintele Bill Clinton.

Valiza neagră se află mereu în același avion, elicopter, mașină sau lift cu președintele, iar atunci când acesta este acasă, „mingea de fotbal” este depozitată într-o locație sigură din Casa Albă, scrie Business Insider.