Secretul unui dintre cei mai puternici oameni din lume, DEZVĂLUIT. Agenții Secret Service – „îngroziți”

Publicat: 02 08. 2014, 12:56

Cartea, intitulată „The First Family Detail”, scrisă de Ronald Kessler, citează sub protecția anonimatului agenți ai Secret Service care povestesc despre viața privată a președinților și altor persoane importante a căror protecție o asigură.

„Agenții spun că, fie că se află la reședința sa oficială sau în locuința sa din Delaware, Biden are obiceiul de a înota nud în piscină”, scrie Kessler. „Agenții Secret Service femei consideră acest lucru ofensator”, adaugă el.

Potrivit lui Kessler, lui Biden îi place să fie considerat un om obișnuit, ceea ce face să fie considerat de agenții Secret Service drept cea mai dificilă persoană de protejat după Hillary Clinton.

Cartea susține că Biden nu își ia măsurile de securitate adecvate în statul său natal, Delaware. Pentru că nu vrea să își deranjeze vecinii, el călătorește cu o coloană oficială limitată, lăsându-și consilierul militar și medicul la kilometri distanță în spatele limuzinei sale.

Cartea urmează să apară săptămâna viitoare, însă New York Daily News a obținut un exemplar al acesteia. Kessler, care a lucrat pentru Washington Post, a scris 19 cărți dar a fost acuzat că folosește surse anonime pentru a promova povești greu de crezut despre familiile Clinton sau Kennedy.