Seducătoarele din viața lui Leonardo DiCaprio

Publicat: 02 03. 2013, 15:43
Actualizat: 29 07. 2014, 20:57

Leonardo DiCaprio poate fi o miză importantă pentru orice cuceritoare de carieră pentru că nimeni nu a reușit până acum să îl îmblânzească, iar orice femeie din viața sa a adus vorba de căsătorie și angajamente și-a scris singură condamnarea la despărțire.

Printre multele iubite ale lui Leo s-au numărat și două modele, Gisele Bundchen și Bar Rafaeli, cu care actorul a avut relații mai serioase, și despre fiecare în parte s-a crezut, la momentul respectiv, că este „aleasa”. Nu a fost să fie așa, iar actorul și-a continuat nestingherit drumul prin inima și „paturile” unora dintre cele mai sexy femei din lume.

Modelul Anne Vyalitsyna a avut o relație cu Leonardo DiCaprio în anul 2009. Vyalitsyna a apărut pe coperțile celor mai importante reviste din lume, printre care Vogue și Glamour și a devenit cunoscută prin pictorialele provocatoare din Sports Illustrated Swimsuit Issues.

Aceasta a mai apărut în videclipurile Out Is Through, al lui Alanis Morissette, Misery și Never Gonna Leave This Bed, ale trupei Maroon 5. Anne a avut o relație și cu solistul trupei Maroon 5, Adam Levine, de care s-a despărțit însă, la începutul anului trecut, după doi ani de relație.

Leo a fost un cuceritor încă din urmă cu mulți ani – în perioada 1995-1996 actorul a avut o relație cu actrița americană Claire Danes, de care se pare că s-ar fi despărțit din cauza infidelității.

Citește ce alte cuceriri celebre a făcut celebrul actor pe One.ro.