Șerban Huidu revine cu o nouă emisiune: ”E surpriză!”

Publicat: 20 02. 2014, 10:32
Actualizat: 09 12. 2014, 14:44

Fostul prezentator al ”Cronicii cârcotașilor” va avea o nouă emisiune, în grila de primăvară a postului Prima TV.

Șeful Prima TV, Cristian Burci, i-a făcut lui Huidu o ofertă ”de nerefuzat”.

”Produc în continuare emisiunea ‘Cronica Cârcotașilor’ și o nouă emisiune surpriză”, a declarat Șerban Huidu.

El a precizat că nu se pune problema să se ascundă ”cu capul în nisip, ca struțul”, doar pentru că așa vor unii. ”Îi asigur pe cei care mă vor cu capul în nisip, ca struțul, că nici nu mă călugăresc, nici nu mă retrag în munți. Știu că asta ar vrea! Deci o să am păreri, o să merg unde vreau și o să-mi continuu viața, nu că sunt un nesimțit, așa cum cred mulți, ci pentru că nu vreau să le dau satisfacție”, a declarat Șerban Huidu.