Și-a făcut 350 de operații estetice, iar acum vrea să își recapete înfățișarea naturală. „Fața mea e ca și cum am suferit un atac cu acid”

Publicat: 21 07. 2013, 17:04
Actualizat: 10 07. 2016, 17:37

După ce a suferit mai bine de 350 de intervenții estetice, modelul britanic Alicia Douvall vrea să revină la înfățișarea sa naturală. Decizia a fost luată după ce modelul a avut un șoc în momentul în care a vrut să-i zâmbească fiicei sale și nu a putut să o facă.

„Nu îmi vine sa cred în ce m-am transformat. Este îngrozitor să ai în brațe propriul copil și să nu poți să îi zâmbești. Am fost egoistă, dar lucrurile se vor schimba”, a declarat Alicia, citată de The Sun.

Modelul a început săptămâna trecută intervențiile de reconstrucție a feței pentru a i se scoate implanturile făcute, maxilarul fiindu-i rupt în două locuri, iar pielea din jurul urechilor fiindu-i tăiată pentru elasticitate. Implanturile din zona bărbiei, nasului și obrajilor au fost și ele scoase.

„Fața mea nu e cu mult diferită de cea a femeilor care au fost victime ale unui atac cu acid. Diferența dintre mine și ele este că atacatorii mei au purtat halate albe și eu i-am plătit să îmi facă asta. Am platit 1,2 milioane de lire sterline pentru a arata altfel”, a spus ea.

 

Sursa foto: The Sun