Și-a pedepsit pisica, iar acum riscă închisoarea. Ce a făcut o studentă din Taiwan. VIDEO

Publicat: 31 12. 2013, 10:07
Actualizat: 03 08. 2014, 09:02

O studentă din Taiwan și-a pedepsit pisica și este acum acuzată de cruzime față de animale, după ce a postat pe internet poze și un filmuleț cu animalul chinuit. Kiki Lin și-a îndesat pisica, numită tot Kiki, într-un borcan.

Tânăra a spus că a băgat mâța în borcan pentru a o pedepsi pentru că a fost obraznică. Acuzată pe Facebook că abuzează animalul, ea a răspuns că cei care o critică au prea mult timp liber. Când scandalul a luat proporții și studenta a fost contactată de presă, ea și-a explicat gestul spunând că experimenta diverse modalități de a transporta pisica.

Studenta a fost pusă sub acuzare de Protecția Animalelor din orașul Taichung și riscă o amendă usturătoare și până la un an de închisoare.