Specialiștii IT din Cluj vor dezvolta programe de calculator care pot fi controlate prin gânduri

Publicat: 06 09. 2013, 00:11
Actualizat: 06 05. 2019, 23:04

Specialiștii IT din Cluj vor dezvolta programe de calculator care pot fi controlate prin gânduri și permit noi moduri de interacțiune, prima aplicație fiind un program experimental care va alege muzica în funcție de starea de spirit a persoanei care o ascultă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul firmei româno-olandeze de IT, Yonder, Ramon Zanders, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că, în viitor, utilizatorii vor trebui doar să gândească o anumită comandă și aceasta se va pune în aplicare.

„Compania clujeană Yonder dă startul dezvoltării de aplicații și interfețe controlate de utilizatori prin intermediul undelor cerebrale, în cadrul strategiei sale de inovare continuă. Dacă în prezent, tastatura și mouse-ul fac deja loc interfețelor controlate prin atingere sau gesturi de la distanță, în viitor utilizatorii vor trebui doar să gândească o anumită comandă, odată cu dezvoltarea sistemelor de control prin «puterea minții»”, a spus Ramon Zanders.

Conform sursei citate, compania Yonder, care are sediul la Cluj, se va concentra pe device-uri precum „Emotiv”, care permit crearea de interfețe controlate prin unde cerebrale, sau „The Leap”, care se bazează pe controlul prin gesturi, fără atingere. Primele aplicații vor fi cu caracter experimental, pentru a explora potențialul acestor tehnologii, iar ulterior compania va identifica cele mai bune moduri de a integra aceste echipamente în produsele dedicate partenerilor săi din industria software.

„Apariția unor noi platforme hardware a dus dintotdeauna la inovație și în lumea noastră, a dezvoltatorilor de software. Suntem prima companie din Cluj care ia aceste produse și le cercetează potențialul. Facem acest lucru, pentru că descoperind aplicabilitatea practică a noilor echipamente, le vom putea oferi partenerilor noștri soluții în pas cu evoluția rapidă a tehnologiei. Acum lucrăm la două aplicații experimentale, dar acestea vor deschide drumul pentru programe care vor putea fi folosite pe scară largă, pentru soluții de care să beneficieze cât mai mulți oameni”, a declarat Ramon Zanders.

O primă aplicație în curs de dezvoltare de către specialiștii clujeni ai Yonder va permite utilizatorilor „Emotiv” să asculte muzică potrivită cu starea lor de spirit din acel moment. Aparatul va detecta starea emoțională pe care o are purtătorul său și va alege un set de melodii corespunzător acesteia.

Pe baza acestei experiențe, potențialul Emotiv va fi ulterior folosit pentru alte aplicații. Potrivit reprezentanților Yonder, device-ul are un potențial mare pentru crearea de aplicații destinate industriei medicale, acesta putând permite pacienților paralizați sau cu dizabilități motorii să își controleze calculatorul sau scaunul cu rotile doar prin gânduri.

„The Leap” va permite crearea unor sisteme interactive de prezentare a informațiilor, comandate prin gesturi. Un prim experiment va consta în realizarea unei aplicații de prezentare a companiei care va fi controlată fără a fi necesară atingerea fizică a ecranului. Ulterior, asemenea sisteme pot fi folosite în orice situație care necesită prezența unui sistem tip infokiosk, de la orientarea în instituții publice până la ghidurile unor obiective turistice.

Noile aplicații vor fi dezvoltate de către arhitecți software din cadrul Yonder, alături de studenți clujeni incluși în programul de Internship Inovativ al companiei. Aceștia vor avea șansa de a cerceta noile posibilități deschise în lumea software de noile echipamente.