„Stindard al libertății”. 26 iunie, Ziua Drapelului Național

Publicat: 26 06. 2019, 08:28

Conform legii, această zi este marcată de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator, științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, în unitățile Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

Parlamentul României se întrunește în ședință comună și sunt organizate ceremonii publice de înălțare a drapelului național în Capitală și în toate municipiile reședință de județ.

Data a fost aleasă în amintirea zilei când, în timpul Revoluției de la 1848, tricolorul roșu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al națiunii române. Astfel, s-a stabilit ca Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor, purtând deviza „Dreptate și frăție”, acordându-i-se și denumirea de „stindard al libertății”. Cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă România existând alte țări europene tradiționale cu steagul tripartit în mod egal și vertical: Franța, Italia și Belgia.

Revoluționarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât și cei din Țara Românească, au arborat steagul tricolor ca simbol al luptei lor, având inscripționat lozinca: „Frăția”: „Dreptate – Frăție” și dându-i denumire de „stindard al libertății”. Decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că „Stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis și roșu carmin”.

În Adunarea populară desfășurată pe dealul Filaretului din București, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluției, „zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălțat „flamura cea mare tricoloră a națiunii române”, a întregii națiuni române.

Constituția României din 1991 prevede că drapelul tricolor este un simbol național, alături de stemă, sigiliu și imn.