STUDIU. Alegerea tinerilor: internet în detrimentul partenerilor

Publicat: 16 05. 2013, 19:26
Actualizat: 03 08. 2014, 22:53

Un studiu recent arată că jumătate dintre tineri preferă să-și petreacă timpul pe internet decât să stea cu partenerii de viață. Potrivit Future Foundation, care a realizat cercetarea, 87% dintre respondenți uită de viața sexuală sau de momentele intime cu partenerii, preferând să stea pe Facebook sau să-și verifice email-ul.

Mai exact, tinerii cu vârste cuprinse între 24 și 34 de ani aleg să-și verifice căsuța poștală electronică, în timp ce tinerii între 16 și 24 de ani petrec timpul pe rețelele de socializare, precum Facebook, sau folosind chat-ul.

„Se pare că pentru foarte mulți ora de culcare nu mai înseamnă relaxare. Nici sex nu mai fac, pentru că atunci se conectează la tot felul de gadgeturi cu care pot fi on-line”, a spus Katie Toll, reprezentant Future Foundation.