STUDIU. Care este numărul maxim de prieteni apropiați pe care îi putem avea

Publicat: 08 01. 2014, 13:03
Actualizat: 29 07. 2014, 21:07

Cercetătorii de la Universitatea Oxford au realizat un studiu ale cărui rezultate au demonstrat că fiecare om poate avea, în mod natural, doar un anumit număr de prieteni. Oricât de sociabili am fi, cercul nostru de prieteni apropiați se limitează în medie la cinci persoane, susțin specialiștii. Astfel, chiar dacă, spre exemplu, telefonul și rețelele de socializare ne permit să păstrăm legătura cu tot mai mulți cunoscuți, cea mai mare parte a timpului o petrecem tot în compania unui număr restrâns de prieteni sau rude, relatează Daily Mail.

Potrivit oamenilor de știință, acest lucru se întâmplă întrucât creierul uman are puterea de a investi emoție și energie într-un număr finit de persoane. De aceea, pe măsură ce o persoană își face noi prieteni – atunci când merge la facultate sau când își schimbă locul de muncă, spre exemplu -, fie renunță la o parte din cei vechi, fie îi păstrează pe aceia, dar nu se apropie foarte mult de noii colegi.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii au analizat comportamentele a 24 de elevi aflați în ultimul an de liceu. Acestora li s-a cerut să întocmească o listă a prietenilor și rudelor și să spună cât de strânsă este relația cu fiecare. Tinerii au îndeplinit aceeași sarcină și după ce au mers la facultate.

De asemenea, respondenții și-au dat acordul ca specialiștii de la Oxford să le analizeze facturile telefonice pentru a observa pe cine au contactat cel mai des și cât au durat convorbirile.

Compilând rezultatele obținute în urma acestor experimente, cercetătorii au observat că fiecare dintre tineri avea un cerc restrâns de prieteni cu care care discuta cel mai mult.

Pe măsură ce noii prieteni au apărut odată cu începerea studiului la facultate, vechii prieteni au fost fie „abandonați”, fie, involuntar, le-a fost degradat statutul, a explicat dr. Reed-Tsochas.

„Poate că cel mai bun prieten nu mai este aceeași persoană, dar timpul pe care i-l aloc noului

În acest context, Robin Dunbar, un alt membru al echipei de cercetători, a explicat că, deși creierul uman poate „jongla” cu aproximativ 150 de relații de prietenie, doar aproximativ cinci dintre acestea vor fi foarte puternice. În plus, atunci când ne îndrăgostim suntem capabili să face față doar la două relații de prietenie foarte apropiate, conchide Dunbar.