Studiul care demonstrează că și caii pot comunica prin simboluri cu oamenii

Publicat: 25 09. 2016, 16:40
Actualizat: 11 10. 2016, 11:30
Oamenii de știință au antrenat mai mulți cai să atingă cu botul o tablă pentru a le indica dacă vor să fie acoperiți cu o pătură, oferindu-le bucăți de morcovi ca stimulent. Cererile animalelor s-au potrivit cu starea vremii, fapt care sugerează că alegerea nu a fost una întâmplătoare. 
 
Și alte animale, inclusiv primatele și delfinii, par, asemenea oamenilor, să exprime anumite preferințe prin indicarea unor simboluri. Cecilie Mejdell, doctor la Institutul Norvegian de Medicină Veterinară și coordonatoarea studiului, a declarat că și-au dorit să găsescă o modalitate prin care să îi întrebe pe cai dacă le place sau nu să poarte pe spate o pătură, pentru că în țările nordice este un obicei frecvent ca proprietarii de cabaline să-i acopere cu pături în orice anotimp. 
 
„Cred că studiul nostru vine cu multe descoperiri în ceea ce privește cunoașterea cailor, modul în care aceștia sunt capabili să deprindă anumite obiceiuri și raționamentul propriu”, a declarat aceasta pentru BBC. „Foarte des se spune despre cai că nu sunt foarte inteligenți, dar cercetarea pe care am realizat-o dovedește că, atât timp cât folosești metodele potrivite, aceștia chiar pot să comunice și să-și exprime opiniile, ba chiar pot face alegeri destul de complicate”, a adăugat ea. 
 
Cercetătorii au lucrat cu un antrenor de cai pentru a învăța 23 de cabaline de diferite rase cum să comunice cu oamenii. Mai întâi, calul a fost antrenat să se apropie de o tăblie atârnată pe un gard și să o atingă cu botul. Apoi, animalul a fost învățat să distingă între diferite simboluri de pe tablă – o linie orizontală (care însemna că vrea să fie acoperit cu pătura), o linie verticală (simbolizând faptul că vrea să-i fie dată jos pătura) și un spațiu gol care nu aducea nicio schimbare. În final, calul era învățat să asocieze o anumită acțiune cu un simbol de pe tablă. 
 
Până la finalul antrenamentelor, calul a devenit capabil să semnaleze dacă afară era prea frig sau prea cald prin faptul că se apropia de tablă și alegea dacă să fie sau nu acoperit cu pătura. Astfel, caii au cerut să fie acoperiți atunci când afară era umezeală, când bătea vântul sau era frig și au ales să iasă afară fără ea când era însorit, spun cercetătorii. 
 
Acest lucru demonstrează faptul că animalele au făcut o alegere pe baza propriei motivații, nu la îndrumarea antrenorului, explică oamenii de știință. Întregul proces s-a desfășurat pe durata a două săptămâni, timp de 10-15 minute zilnic. Mai departe, cercetătorii speră că această metodă va fi folosită pentru a comunica mai mult, ba chiar sunt de părere că oamenii care au cai vor putea să folosească acești pași pentru a-și antrena animalele. 
 
„Este un studiu cu adevărat interesant și inovator care a dat naștere unui nou mod de a ajunge la ceea ce se află în mintea cailor”, a spus Karen McComb, profesor la Universitatea din Sussex care se ocupă de comportamentul animalelor. Tot în acest an, cercetătorii britanici au descoperit, tot despre cai, că aceștia pot să deosebească expresiile chipului uman și să facă diferența între un om fericit și unul trist și consideră că un factor care a facilitat această înțelegere este și procesul de domesticire.