Sultanul Omanului a încetat din viață

Publicat: 11 01. 2020, 08:20

Qaboos bin Said al Said a condus țara din Golf începând cu anul 1970, în urma unei lovituri de stat sprijinită la acea vreme de Marea Britanie.

Sultanul nu a avut copii și nici nu și-a numit niciodată un succesor în mod oficial. Potrivit unei prevederi din statutul familiei sultanului, membrii familiei vor trebui să numească un succesor în următoarele trei zile.

În cazul în care aceștia nu ajung la un acord, un consiliu format din oficiali din Armată și alte instituții din domeniul securității va numi un nou conducător al țării.

Autoritățile au decretat trei zile de doliu național, iar steagurile vor fi arborate în bernă timp de 40 de zile.

Starea de sănătate a sultanului Qaboos bin Said al Said se deteriorase în ultimii ani, iar în luna decembrie a fost internat într-un spital din Belgia pentru a primi tratament.