Tânăr de 15 ani, pedepsit aspru de părinți, după ce a fost prins în timp ce se „atingea”. Tatăl băiatului a instalat camere de supraveghere în dormitorul adolescentului și în grupul sanitar

Publicat: 14 05. 2019, 17:22

„Ce pot face?”, a întrebat tânărul pe grupul subreddit r/legaladvice, potrivit dailydot.com. „Am 15 ani și cred că ar trebui să am voie să îmi ating propriul corp, acest lucru este stânjenitor și îmi distruge intimitatea…Vă rog să mă ajutați”.

La începutul lunii mai, părinții l-au prins pe adolescent în timp ce se masturba – un comportament pe care aceștia nu-l acceptă. Acesta a scris că părinții săi au idei conservatoare față de activitățile sexuale înainte de căsătorie. Tânărul a precizat că a fost nevoit să învețe „unele lucruri” de pe internet, deoarece nu i s-a permis să ia parte la orele de educație sexuală de la școală.

„Tata a intrat fără să bată la ușă și a țipat la mine. El și mama mi-au zis că nu am voie să mă ating”, a scris adolescentul de 15 ani.

Tânărul speriat a fost de acord să nu se mai masturbeze niciodată. Ulterior, acesta a găsit în casă un colet de la Amazon, care conținea camere video de securitate.

„L-am întrebat pe tata și a zis că le pune în baie și în dormitor, astfel încât să vadă totul și să se asigure că n-o să mai masturbez”, a scris băiatul.

Părinții săi au declarat că vor verifica zilnic înregistrările, pentru a se asigura că fiul nu minte.

„Le-am zis că nu este în regulă și că am fost de acord să nu mă masturbez, mă țin de promisiune”, a mai scris acesta.

Nicholas Bala, un avocat în legile familiei și ale drepturilor copiilor, a declarat că adolescenții „au dreptul la intimitate” și părinții respectiv ar putea fi acuzați de încălcarea intimității, în multe state din SUA.

Avocatul vede două soluții, una fiind discuțiile specializate cu părinții, iar a doua apelul la Protecția Copilului.

„Masturbarea este ceva normal, în rândul băieților și fetelor. Un copil care se masturbează nu are deviații sexuale, este ceva firesc”, au declarat pediatrii.