Țara în care se fac cele mai scumpe tratamente stomatologice din UE

Publicat: 18 05. 2012, 09:42
Actualizat: 18 05. 2012, 09:42

Cele mai scumpe tratamente stomatologice din Europa se realizează în Marea Britanie, se arată într-un studiu publicat de Societatea Română de Ergonomie Dentară (SRED) și citat de Agerpres.

Rezultatul a fost obținut prin compararea costului mediu pentru un tratament în mai multe state europene, în fruntea clasamentului situându-se Marea Britanie, unde o obturație simplă costă 156 de euro, iar la capătul opus se află Ungaria, unde același tratament costă doar 8 euro.

Marea Britanie este urmată în top de Spania, cu 125 de euro și de Italia, unde o obturație costă 135 de euro.

Există și țări europene în care prețul este situat la mijlocul acestor extreme. În Franța, același tratament costă 46 de euro, iar în Germania costă 67 de euro.