Țara unde președintele își îndeamnă cetățenii să ucidă traficanții de droguri

Publicat: 28 07. 2016, 16:08

De la începutul lunii iulie aproape 300 de oameni au murit, iar bilanțul este în continuă creștere. Poreclit Răzbunătorul, după personajul din benzile desenate care și-a luat justiția în propriile mâini, președintele ignoră numărul crescând de victime, spunând că drogurile afectează grav țara lui și că trebuie cu orice preț să fie oprite.

„Dublați-vă, triplați-vă eforturile, dacă este nevoe”, le-a spus Duterte polițiștilor. „Aceste scursuri ale societății ne distrug copii. Vă avertizez, nu încercați droguri, nu contează dacă ești polițist, chiar o să te ucid”, a spus președintele într-un din discursurile sale din cadrul campaniei prezidențiale.

Diferite grupuri care apără drepturile omului i-au arătat lui Rodrigo Duterte că acest război a costat viețele a 294 de oameni de la 1 iulie până pe 24 iulie, asta fără să pună la socoteală viețile luate de grupurile de justițiari improvizați, scrie Business Magazin.

Un efect al acestei campanii brutale este faptul că închisorile s-au umplut. Aproape 60.000 de dependenți de droguri filipinezi s-au predat. Acțiunea președintelui este susținută și de grupuri din cadrul poliției, dar a întâmpinat și critici, care spun că acesta doar incintă populația la violență care va scăpa de sub control și va crea o națiune fără judecători.

„Sunt aici să incurajez poliția, să nu le fie frică de investigații ale congresului sau ale senatului. Noi îi vom apăra….eu sunt apărătorul poliției”, a spus Jose Calida, un apropiat al președintelui.

Foto: tenminutes.ph