Tatăl vitreg al lui Kim Kardashian, fost campion olimpic, a fost implicat într-un accident soldat cu un mort și 5 răniți

Publicat: 08 02. 2015, 14:35

Poliția din Los Angeles a confirmat că Bruce Jenner se afla într-una dintre cele patru mașinile care au fost implicate într-un accident produs pe o autostradă din Malibu.

Bruce Jenner, în vârstă de 65 de ani, nu a fost rănit în acest accident, în care a murit însă o femeie în vârstă de 70 de ani, potrivit bbc.co.uk.

Pe de altă parte, alte șapte persoane care se aflau în mașinile care s-au tamponat au fost duse la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Potrivit relatărilor din presa americană, Bruce Jenner, care se afla la volanul unui automobil Cadillac Escalade, ar fi susținut că era urmărit de paparazzi în momentul producerii accidentului, însă un purtător de cuvânt al Poliției din Los Angeles a spus că nu există indicii potrivit cărora tatăl vitreg al lui Kim Kardashian ar fi fost urmărit în momentul impactului.

Pe de altă parte, potrivit tmz.com, chiar înainte de producerea accidentului, Bruce Jenner a fost surprins într-o fotografie în care pare că își folosește telefonul mobil și are mâinile ridicate de pe volan.

Potrivit organelor de anchetă, Jenner a cooperat cu polițiștii, a trecut cu bine de alcooltest și a fost de acord să îi fie recoltată o probă de sânge.

Bruce Jenner a câștigat o medalie de aur la Jocurile Olimpice din 1976 de la Montreal, în proba de decatlon, însă este mult mai cunoscut datorită aparițiilor sale în reality show-ul „Keeping Up With The Kardashians”.

Bruce Jenner s-a căsătorit cu Kris Kardashian, mama starletei Kim Kardashian, în 1991. Cei doi au împreună două fiice, Kendall și Kylie. Jenner este tatăl vitreg al celor patru copii ai lui Kris Kardashian din mariajul anterior al acesteia, cu Robert Kardashian: Kourtney, Kim, Khloé și Rob.

Bruce Jenner și Kris Kardashian și-a anunțat despărțirea în octombrie 2013. În septembrie 2014, Kris Kardashian a depus actele de divorț citând diferențe ireconciliabile. Divorțul lor a fost finalizat în decembrie 2014, însă potrivit legislației americane despărțirea va fi oficială abia în martie 2015.

În ultima perioadă, Bruce Jenner a stârnit controverse în presa americană, după ce a anunțat că a luat decizia de a se transforma în femeie.