Tiranozaurul, confirmat ca prădător feroce

Publicat: 16 07. 2013, 17:13
Actualizat: 03 02. 2019, 05:45

Descoperirea unui dinte de tiranozaur înfipt între vertebrele din scheletul unui dinozaur erbivor reprezintă prima dovadă concretă a faptului că dinozaurii T-rex erau niște prădători feroce, nu animale necrofage, afirmă autorii unui studiu publicat luni în Statele Unite, informează AFP.

Oamenii de știință încearcă de multă vreme să determine dacă fosilele descoperite până în zilele noastre dovedesc faptul că tiranozaurul era un vânător feroce care ataca alți dinozauri sau era pur și simplu un necrofag care devora carcasele animalelor moarte.

Descoperiri precedente ale unor oase de dinozaur în zona stomacului din scheletele fosilizate ale unor exemplare de T-rex i-au făcut pe cercetători să afirme că acest animal carnivor – care a trăit la sfârșitul cretacicului, în urmă 66 de milioane de ani – 100 de milioane de ani – era un prădător puternic, însă fără să poată să dovedească că T-rex nu era din când în când și un necrofag.

Noul studiu, apărut în Proceedings of the National Academy of Sciences, atestă prima descoperire a unui dinte de T-rex între oasele unui alt dinozaur – între două vertebre sudate ale unui dinozaur erbivor.

„Putem să tragem concluzia, fără nicio umbră de dubiu, că T-rex s-a angajat într-o luptă cu un alt erbivor viu”, a explicat principalul autor al studiului, Robert DePalma de la Muzeul de Istorie Naturală din Palm Beach, Florida.

Aceste oase au fost descoperite în 2007, într-un sit bogat în fosile de dinozauri situat între statele americane Montana, Dakota de Nord și Dakota de Sud. Bucata de dinte de T-rex găsită de cercetători are o lungime de 3,75 centimetri. Dinții exemplarelor adulte de T-rex ating, în medie, lungimea unei banane.

În acel aliniament de fosile, osul dinozaurului atacat s-a refăcut și a crescut la loc după acea rană făcută de dintele de T-rex, fapt care i-a făcut pe specialiști să afirme că animalul a reușit să scape atacului și că rana lui s-a cicatrizat.

„Este o piesă extrem de rară. Nu ne-am fi gândit niciodată că vom descoperi o dovadă atât de clară”, a adăugat Robert DePalma.

Paleontologii precizează însă că această descoperire nu înseamnă neapărat că T-rex se hrănea doar cu animale vii, el mânca probabil și animale moarte, „ca majoritatea marilor prădători din epoca noastră”, afirmă autorii studiului.

Jack Horner, paleontolog la Muzeul Rockies din orașul Bozeman, din statul Montana, nu este deloc convins de concluziile acestui studiu. Acest om de știință l-a descris pe T-rex ca fiind mai degrabă ca o hienă decât un leu, adică un animal care se hrănește în egală măsură cu cadavre și cu animale proaspăt ucise, atât mari, cât și mici.

Jack Horner a avansat totodată teoria potrivit căreia membrele anterioare scurte al dinozaurului T-rex, mărimea lui deosebită și simțul lui olfactiv deosebit de dezvoltat îl făceau un animal perfect adaptat pentru a simți mirosul animalelor moarte.

Același savant spune că „nu trebuie în niciun caz să respingem teoria potrivit căreia T-rex era un carnivor oportunist, precum hiena. Acel studiu arată pur și simplu că un tiranozaur a mușcat un alt dinozaur”.