Topul Forbes al celebrităților cu cele mai mari câștiguri

Publicat: 27 08. 2013, 11:44
Actualizat: 26 03. 2019, 07:27

Madonna este celebritatea cu cele mai mari câștiguri, potrivit tradiționalului top Forbes, dat publicității luni, cântăreața americană în vârstă de 55 de ani obținând 125 de milioane de dolari în ultimul an, informează Reuters.

Cea mai mare parte a câștigurilor cântăreței provin din turneul susținut în ultimul an – „MDNA Tour” -, care a avut încasări de 305 milioane de dolari, dar și din colecțiile sale de haine, parfumuri și alte investiții.

Pe poziția a doua în topul Forbes se află regizorul Steven Spielberg, al cărui film „Lincoln” a fost un mare succes anul trecut. Cineastul a avut câștiguri de 100 de milioane de dolari în perioada iunie 2012 – iunie 2013, majoritatea provenind însă de la filme vechi din catalogul său, precum „E.T.: Extraterestrul” și „Jurassic Park”, care continuă să aducă încasări.

Pe poziția a treia, cu câștiguri de 95 de milioane de dolari, se află autoarea seriei erotice de succes „50 Shades of Grey”, E.L. James, alături de vedeta radio Howard Stern și producătorul muzical și TV Simon Cowell.

Topul 10 al celebrităților cu cele mai mari câștiguri în ultimul an este completat de scriitorul James Patterson (91 de milioane de dolari) – despre care Forbes scrie că este cel mai bine vândut autor din toate timpurile -, urmat de comentatorul politic Glenn Beck (90 de milioane de dolari), regizorul Michael Bay (82 de milioane de dolari), producătorul de cinema Jerry Bruckheimer (80 de milioane de dolari) și cântăreața Lady Gaga (80 de milioane de dolari).

Forbes realizează acest top anual al celebrităților cu cele mai mari câștiguri pe baza informațiilor oferite de agenți, manageri, producători etc. Cifrele nu reflectă deduceri de taxe, onorarii ale agenților și alte „cheltuieli ale celebrităților”.