Tradiția unică a BELCIUGARILOR și colindul care vestește Crăciunul de peste DOUĂ SECOLE, în satele din Bistrița-Năsăud

Publicat: 25 12. 2018, 12:28
Actualizat: 11 02. 2019, 14:14

Colindul Belciugarilor este o tradiție unică de Crăciun, care se mai păstrează încă în satele de pe Valea Ilvelor, din județul Bistrița-Năsăud. Este un obicei bine păstrat de săteni care sunt convinși că belciguarii le vor aduce bogăție în anul care vine.

În seara de Ajun un grup de tineri, costumați în turcă (capră) și urși, conduși de o cătană (militar), au putut fi văzuți pe ulițe și au colindat pe la casele oamenilor, prezentând obiceiuri și tradiții din zona de munte.

Înaintea lor, le-au deschis calea și le-au anunțat venirea, o ceată de fete, îmbrăcate în costume populare, care pornesc în fața feciorilor costumați și îi așteaptă în fiecare casă unde tinerii intră să colinde.

Etnografii spun că obiceiul Belciugarilor este unul de origine greco-romană și nu are nimic de-a face cu creștinismul, însă este acceptat de preoți deoarece conține texte amuzante, iar locuitorii din zona Ilvelor abia îi așteaptă pe colindători, deoarece spectacolul pe care îl oferă poate fi văzut o singură dată pe an, de Crăciun.

Întrucât se crede că gospodăria în care joacă Belciugarii va fi bogată în anul care vine, toată lumea îi așteaptă cu nerăbdare.

Colindul care vestește Crăciunul de peste 200 de ani 

Pe Valea Șieului, în comuna Monor, o colindă veche de 200 de ani este vedeta sărbătorii și cea care vestește nașterea lui Iisus. Colinda s-a păstrat prin viu grai și este interpretată numai de bărbați în seara de Ajun.

Feciorii, câte 10-15, se adună pe înserate, pe ulița satului, în fața casei unuia dintre ei, gătiți în straie de sărbătoare. Fiecare se îmbracă cu costumul popular pe care îl au moștenit de la bunici, costum format din cușmă, cămașă, curea, pantaloni de lână și cizme. Peste cămașă se pune pieptarul și cojocul. Bărbații văd atunci, pe loc, ce colinde cântă și ordinea gospodarilor la care merg.

Colinda este cântată pe două voci, bărbații împărțindu-se în două grupuri – un grup cântă primul vers, cel de-al doilea urmând să fie cântat de ceilalți colindători.

Colinda se numește „Vineșul mare” și ea a fost învățată de fiecare fecior de la tată sau bunic. În sat este considerată drept „colinda gazdei” pentru că bărbații o cântă numai la casele celor mai gospodari oameni din sat.

Foto: Captură