Traficul din Capitală | Bucureștiul, mediul propice pentru „road rage”. Sociolog: Strada, ecran pe care se reproduc tensiuni

Publicat: 26 01. 2020, 17:47

Psihologii spun că sindromul Road Rage este o tulburare în care un individ are un nivel ridicat de stres, anxietate și ostilitate din cauza traficului. Mai mult, cei care suferă de această tulburare, odată ce se află în mașină, prezintă o schimbare de personalitate și iau decizii neobișnuite pentru ei.

În București, Capitala cu cele mai ridicate valori de trafic din Europa, au fost numeroase situații când șoferii care au cedat nervos în stradă și au recurs la comportament agresiv.

„Strada nu este un simplu petec de asfalt guvernat de cadrul legal, este un ecran pe care se proiectează și se reproduc tensiuni și contradicții sociale. Forumurile online ale motocicliștilor sunt pline de povești despre șoferi care atentează la viața motocicliștilor prin manevre agresive. În trafic contează ordinul de mărime, iar motocicletele sunt mult mai mici decât majoritataea automobilelor, iar dreptul șoferului devine dreptul celui mai mare de a renegocia regulile de circulație”, a spus, pentru Mediafax, sociologul Gabriel Jderu, autorul cărții „Cultura motocicletelor”.

În ceea ce privește cadrul legal, repercusiunile violenței în trafic sunt foarte mici sau chiar inexistente, pentru că astfel de episoade sunt greu de probat. Furia din trafic, odată exteriorizată, ajunge cu ușurință la bătaie în trafic.

Însă, deocamdată, nu există o lege care să îi pedepsească pe cei care se comportă ca niște „bullies” în trafic, spun polițiștii.

„Educația și mentalitatea corectă în traficul din București lipsesc cu desăvârșire. Atunci când suntem în România, avem un comportament și atunci când suntem în străinătate, ne schimbăm brusc comportamentul în bine și acest lucru vine, poate, din lipsa fricii de sancțiune pe care o avem în țară. Poate că măsurile care se impun nu cântăresc la fel aici (în țară, n.r.), și nu au aceeași repercusiune legală ca în alte țări”, a declarat, pentru Mediafax, Claudiu Costea, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere București.

Astfel de comportamente în trafic ar putea fi incriminate, spune reprezentantul Brigăzii Rutiere, însă nu a putut preciza și când.

„Sperăm să fie cât mai repede, pentru că fenomenul a luat amploare și se propagă. În ultimii ani, chiar au fost foarte multe probleme cauzate de comportamente agresive la volan și numărul accidentelor care pleacă de la scandaluri între șoferi este în creștere”, mai spune Costea.

Însă un astfel de caz, atunci când este reclamat, este greu de probat.

„Este foarte greu pentru polițist să aibă o constatare solidă, temeinică și justă, dacă tu, cetățean afectat de o astfel de agresiune verbală vii cu un filmuleț, cu o plângere sau cu o reclamație. Pentru că legea te obligă să constați contravențiile la regimul circulației doar în două moduri: direct, sau cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate. Iar dacă nu sunt omologate, constatarea ta nu este justificată și solidă, adică poate fi răsturnată în instanță. De exemplu, dacă ai o cameră spot, dar camera spot nu este omologată, atunci instanța îți anulează procesul verbal”, a mai explicat Claudiu Costea.

În lipsa unor mijloace de probă în privința acestor episoade neplăcute, șoferii sunt sfătuiți își păstreze calmul la volan. Psihologii spun că este important să nu dăm curs provocărilor celor care sunt violenți, pentru că road rage s-a dovedit a fi contagios în trafic.

„Dacă ești ținta unei atitudini agresive, încearcă să nu răspunzi la provocări. Nu încerca nici măcar să faci contact vizual, iar dacă ți se pune în lateralul mașinii și te înjură, sau manifestă gesturi obscene, încearcă să minimalizezi pe cât posibil contactul, ca să nu escaladeze situația. Este posibil să intri într-un rol tensionat și există riscul de accident, dezvoltat pe acea stare de anxietate și neatenție”, a explicat, pentru Mediafax, Ionel Simionca de la Asociația de psihologie și siguranță rutieră – Psihotrafiq.