Trei chelnerițe au avut parte de surpriza vieții. Nu le-a venit să creadă ce scrie pe bon

Publicat: 05 02. 2014, 18:45
Actualizat: 08 09. 2019, 10:49

Trei chelnerițe din SUA au avut parte de surpriza vieții, atunci când o clientă a restaurantului în care lucrează le-a lăsat câte 5.000 de dolari bacșiș.

Auzind că acestea discută despre școală, aparate dentare, copii și împrumuturi bancare, clienta, care nu a vrut să-și facă publică identitatea, le-a lăsat drept bacșiș un cec de 15.000 de dolari, pe care cele trei să-l împartă între ele.

”Este atât de emoționant, încă nu ne-am revenit. Eu am două slujbe și un băiețel de crescut, așa că banii mă vor ajuta să petrec mai mult timp cu el, să fac mai multe pentru el. Sper ca într-o zi să câștig și eu suficient încât să fac un asemenea gest pentru altcineva”, a declarat Amy Sabani, una dintre chelnerițe.

”Înseamnă enorm. Toate trei vrem să ne întoarcem la studii și avem facturi de plătit”, a declarat și Amber Kariolich.

”Eu nici măcar nu am servit-o, doar am curățat tacâmurile”, a spus și Sarah Seckinger.