Trupul actriței Ilinca Tomoroveanu va fi depus la Biserica Mavrogheni și apoi la TNB

Publicat: 03 05. 2019, 14:50

Uniunea Teatrală din România (UNITER) își exprimă profundul regret și este alături de familia actriței care a încetat joi din viață, se arată în comunicatul remis Mediafax.

La final lunii februarie, Senatul Uniunii Teatrale din România a primit o scrisoare plină de emoție din partea actriței Ilinca Tomoroveanu, se arată într-un comunicat remis Mediafax.

„Am fost mulți ani împreună. Am luptat, ne-am certat, ne-am contrazis și ne-am împăcat pentru binele comunității teatrale. Acum sunt obligată să mă retrag, dar puteți să contați pe mine dacă este nevoie.”, spunea actrița care după 20 de ani de prezență activă, a decis să se retragă din structura de conducere a UNITER. „Demnă, dar atât de tristă”, notează cei de la UNITER.

„Atentă la fiecare coleg din breaslă, corectă, preocupată de ce se întâmpla în lumea culturală românească, mereu cu o vorbă bună pe buze, o Doamnă a Teatrului românesc, o voce cu o tonalitate inconfundabilă, căreia îi vor simți lipsa mulți oameni de teatru și de cultură”, se arată în comunicat.

Ilinca Tomoroveanu s-a născut pe 21 august 1941, la București. A studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1964, clasa profesor Costache Antoniu, asistent Ion Cojar și a fost colegă cu Valeria Seciu, Mariana Mihuț, Ion Caramitru, Rodica Mandache, Florina Cercel, Ovidiu Iuliu Moldovan, Costel Constantin, Ștefan Radof, Virgil Ogășanu. A debutat pe scena teatrală în anul 1964, la Teatrul Național București în rolul Cristinei din piesa „Moartea unui artist”, de Horia Lovinescu, în regia lui Horea Popescu. Cariera ei este legată în totalitate de Teatrul Național din București, teatru cu a cărui activitate s-a identificat.

Mărturisea că se simțea apropiată de rolurile Oana din „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Sică Alexandrescu și Marietta Sadova (1967), Celesta Finley din „Dulcea pasăre a tinereții” de Tennessee Williams, regia Mihai Berechet (1972), Berta din „Generoasa fundație” de Antonio Buero Vallejo, regia Horea Popescu (1978), Florence din „Cavoul de familie” de Pierre Chesnot, regia Sanda Manu (1980), Natașa Golubeva din „Între patru ochi” de Alexandr Ghelman, regia Dan Necșulea (1983), Clitemnestra din „Trilogia antică” după Euripide și Sofocle, regia Andrei Șerban (1990), Doamna Alving din „Strigoii” de Henrik Ibsen, regia Nicolae Scarlat (1998), Ana Dmitrievna Karenina din „Cadavrul viu” de Lev N. Tolstoi, regia Gelu Colceag (2001), Irena Romescu din „Jocul ielelor” de Camil Petrescu, regia Claudiu Goga (2007), Bătrâna din „Avalanșa” de Tuncer CücenoÄŸlu, regia Radu Afrim (2010).

A fost nepoata lui Octavian Goga și s-a simțit foarte atașată de Rășinari, locul unde s-a născut poetul, și pe care îl considera a fi „cel mai frumos de pe lume (…) Livada mea de vișini”. În 1999, pentru a-i păstra vie memoria și opera poetului a înființat alături de alți descendenți și de câțiva importanți oameni de cultură din București, Sibiu, Cluj și Rășinari o Fundație culturală care îi poartă numele lui Octavian Goga, cu sediul la Rășinari, a cărei președintă de onoare a fost.

Ilinca Tomoroveanu a fost distinsă cu Medalia Comemorativă Mihai Eminescu (2000) și decorată cu Ordinul Meritul Cultural în grad de comandor (2004). Din 2005 a fost director artistic al Teatrului Național din București.

Înmormântarea actriței Ilinca Tomoroveanu va avea loc sâmbătă, la orele 13.30, la Cimitirul Bellu Ortodox.