Un băiețel iese în fiecare dimineață să-l salute pe șoferul autobuzului școlar. În apropiere de Crăciun, a primit o surpriză la care nimeni nu se aștepta

Publicat: 25 12. 2016, 19:27

„Eram afară, așa cum suntem de obicei la acea oră, și, în loc să treacă mai departe, am observat că autobuzul se oprește. Am fost nedumerită, m-am gândit că poate e un șofer nou și nu știe că noi ieșim în fiecare dimineață să-i facem cu mâna. Dar nu, bărbatul care se afla la volan a spus ‘Am observat că sunteți aici afară de fiecare dată și am vrut să-i dau băiețelului un mic dar de Crăciun, dacă este în regulă’. A fost unul dintre cele mai neașteptat gesturi. Ca părinte, te impresionează profund”, a spus Jaclyn McFarland din Gilbert, Arizona, pentru ABC News. 

Femeia spune că Ryker este fascinat de autobuze și mașini de pompieri. De când a început anul școlar, din luna septembrie, copilul o roagă să iasă afară pe verandă la 7:02, adică exact la ora  la care autobuzul trece prin fața casei lor. „Înainte să dispară după colț, eu și Ryker îi facem întotdeauna cu mâna, iar șoferul ne salută și el înapoi mereu. De curând, și copiii au început să ne salute, așa că toată lumea face cu mâna către ceilalți și iese astfel un scurt moment amuzant. Ryker spune de obicei ‘Bus Bus Bus!’ (n.r. ‘Autobuz Autobuz Autobuz!’). Încercăm să ieșim chiar în fiecare zi, cu excepția cazurilor în care doarme. Cea mai haioasă parte este că șoferul claxonează indiferent dacă suntem afară sau nu”, a explicat femeia. 

Garner, în vârstă de 56 de ani, lucrează ca șofer pentru Școala Disctrictuală Chandler din luna mai și transportă dimineața elevii de liceu, iar pe cei din școala generală, după amiază. Acesta a declarat pentru ABC News că salutul matinal al lui Ryker i-a făcut și mai plăcută rutina de dimineață, l-a bucurat atât de tare încât a decis să-i dăruiască un cadou. 

„Nu am putut dormi deloc în noaptea anterioară, așa că m-am ridicat din pat pe las 3:30 – 4 dimineața. Am mers la un magazin de jucării non-stop, dar nu aveau niciun autobuz. Apoi m-am dus la încă unul și mai rămăsese unul singur. Când am ajuns în fața casei, am oprit și i-am spus băiatului: ‘Hei, prietene, te văd aici afară în fiecare zi și îmi faci mereu dimineața mai frumoasă'”, povestește bărbatul, care i-a dat copilului un autobuz școlar galben de jucărie în dar. Garner a mai spus și că a simțit o conexiune specială cu cel mic pentru că și fiului său Grant, acum în vârstă de 17 ani, îi plăceau tare mult autobuzele când era mic.