Un CV a ajuns viral pe Internet. Cu ce s-a lăudat un american care voia un loc de muncă în IT

Publicat: 06 10. 2012, 19:12
Actualizat: 30 07. 2014, 14:22

Un  american aflat în căutarea unui loc de muncă și-a trecut în CV cei cinci ani de experiență ca „dealer de marijuana și tip dubios”, se arată într-un articol publicat de Huffington Post.Curriculum Vitae a devenit viral pe Internet, după ce a fost postat pe site-ul de socializare Reddit.

După ce și-a trecut în CV două posturi pe care le-a ocupat între 2009 și 2012, respectiv, 2004 și 2009, de lucrător comercial și graphic designer, bărbatul a descris și începuturile carierei sale profesionale, adică cei patru ani de experiență ca traficant de marijuana, ocupație pe care a avut-o între anii 1999 și 2004.

În descrierea fișei postului, americanul a enumerat responsabilitățile pe are le-a avut, precum și aptitudinile pe care și le-a dezvoltat ca dealer de marijuana. „Am înțeles conceptul de cerere și ofertă, am gestionat bine banii, am coordonat livrările, am strâns clienți fideli, mulțumiți de serviciile mele, am avut ocazia să cunosc îndeaproape una dintre cele mai exclusiviste închisori din stat și am învățat o lecție de viață”, își descrie fostul infractor activitatea.

Americanul a încercat să obțină un post în domeniul IT cu acest CV, dar nu se știe dacă a reușit să-l convingă pe angajator cu sinceritatea pe care a dovedit-o în faza de aplicare. „Nu am obținut nicio diplomă universitară și nici nu am recomandări de la oameni importanți, așa că voi descrie ceea ce am mai bun de oferit”, se arată în deschiderea documentului.