Un fost comandant militar somalez, acuzat de genocid, a lucrat ca șofer pentru Uber. „L-a prins pe fratele meu. L-a legat de un vehicul militar și l-a tras după el. A fost rupt în bucăți”

Publicat: 15 05. 2019, 15:24

Potrivit unei investigații CNN, Yusuf Abdi Ali, un șofer Uber din Virginia, încă din noiembrie 2017, este un fost comandant al armatei somaleze, acuzat că a ucis 100 de bărbați, în timpul dictaturii lui Siad Barre.

Martori din zona de conflict somaleză au declarat pentru reporterii din Canada în 1992 că Ali a comis atrocități în timpul războiului civil din anii 1980, transmite businessinsider.com.

„Doi bărbați au fost prinși și legați de un copac. Au turnat ulei pe ei și le-au dat foc de vii. Am văzut cu ochii mei. Am tăiat ce a mai rămas din ei”, a povestit un somalez.

„L-a prins pe fratele meu. L-a legat de un vehicul militar și l-a tras după el. A fost rupt în bucăți. Așa a murit”, a declarat un alt bărbat.

După documentarul canadienilor de la CBC, Ali a fost deportat din Canada și a ajuns în SUA. Potrivit CNN, acesta a lucrat ca paznic până în 2017, când CNN l-a găsit și i-a pus în față acuzațiile. Ulterior, Ali a fost concediat.

Reporterii sub acoperire de la CNN au comandat o cursă Uber condusă de Ali, în mai 2019 – și l-au înregistrat în secret. Ali conducea un Nissan Altima, având un cont Uber Pro Diamond, cu un rating de 4,89 din 5 stele.

Marți, CNN a relatat cum Ali a condus pentru Uber timp de 18 luni, dar și pentru Lyft.

În filmarea cu camera ascunsă, Ali le zice reporterilor CNN că Uber „îți verifică cazierul și atât. Dacă aplici seara, în două zile ai putea primi confirmarea, pentru tot”.

În iulie 2018, Uber a declarat că își verifică mereu șoferii. În urmă cu trei ani, CNN a mai descoperit că Uber și Lyft au acceptat ca șoferi criminali aflați în eliberare condiționată și „un bărbat condamnat pentru agresiune sexuală asupra unui pasager”.